-1.1 C
Oradea
21 ianuarie 2025
spot_img

Video: Premieră în România. Robot chirurgical, testat la Spitalul Județean din Oradea

- Publicitate -spot_img

Un robot chirurgical de ultimă generație, folosit deja în peste 100 de țări, este testat zilele acestea la Spitalul Județean din Oradea, cel mai mare din țară. Aparatul care costă 1,5 milioane de euro îl ajută pe chirurg să opereze cu precizie iar trauma pacientului este redusă semnificativ. Intervenția se realizează cu ajutorul unor brațe mecanice, care reușesc să pătrundă chiar și în cele mai greu accesibile zone din corpul uman. În timpul operației, medicul poartă ochelari 3D, care îi oferă o vizibilitate de zece ori mai mare, în comparație cu intervențiile laparoscopice sau clasice.

Robotul chirurgical Versius este cel mai nou din domeniu, fiind funcțional acum în peste 140 de țări de pe tot mapamondul. Cu ajutorul unei console, medicul realizează în timp real, operații ce țin de ramura chirurgiei generale precum și intervenții în materie de urologie, ginecologie, chirurgie toracică și în curând O.R.L și pediatrie. Un prototip din Anglia a fost adus zilele acestea la Spitalul Județean din Oradea pentru a fi testat de specialiști.

„E foarte importantă de menționat mobilitatea brațelor, e destul de greu, are peste 100 de kilograme pentru a-i asigura o stabilitate, dar este foarte ușor de manevrat și de mutat dintr-o încăpere în alta sau în sala de operație. Brațul este asemenea unuia uman, nu e nici prea mare nici prea mic, îți oferă posibilitatea de a lucra ușor cu el.”, este descrierea făcută de reprezentantul firmei care se ocupă de producerea robotului.

Un astfel se robot costă aproximativ 1.5 milioane de euro și ar putea fi folosit în curând și în unitățile spitalicești din țara noastră. Avantajele cele mai majore constau în faptul că brațele robotului pot ajunge în cele mai greu accesibile părți ale corpului uman. După ce medicul își pune ochelarii 3D care îi oferă o vizibilitate de zece ori mai bună în comparație cu o intervenție laparoscopică, operația poate să înceapă.

„E ca și un joc video, trebuie antrenament dar cu timpul sigur poți să îți dezvolți aptitudini ca să poți lucra cu așa ceva. E nevoie de multă atenție? Vedeți mult mai bine cu acești ochelari? Da, da, aceștia dau o imagine 3D și camera asigură zoom in, zoom out, deci îmbunătățește vederea.”, spune medicul rezident Nicolae Nicoară, cel care a testat miercuri dimineața, robotul adus in Marea Britanie.

„Chirurgul operează, nu robotul, el doar potențează mișcările chirurgului și face accesibile zone care în chirurgia laparoscopică cât și în cea clasică sunt inaccesibile. Este o intervenție de înaltă precizie, oferă siguranță și aproape toate intervențiile chirurgicale pot fi efectuate cu acest robot.”, a conluzionat Adrian Coțe, șeful secției Chirurgie I, din cadrul Spitalului Clinic Județean Oradea.

Specialiștii în chirurgie spun că o astfel de aparatură ar fi ideală în fiecare mare spital din țară.

„Este o achiziție foarte necesară în era tehnologiei și a preciziei. Robotul aduce o precizie în plus, aduce o traumă minimă pentru pacient, o recuperare și o spitalizare redusă, înseamnă pierdere de sânge mai puțină, reintegrarea în societate a pacientului.”, este de părere medicul Dănuț Dejeu, șeful secției de Chirurgie Oncologică.

Aproape 200 de medici, doctoranzi, profesori şi specialişti în tehnologii medicale din peste zece ţări participă, în aceste zile la Oradea, la Conferinţa Internaţională de Tehnologie Medicală SSIMA, un eveniment medical de mare anvergură, unic în Europa de Est.

Timp de o săptămână sunt discutate subiecte legate de digitalizarea spitalelor, tehnologii care folosesc inteligenţa artificială, precum colonoscopia digitală, patologie digitală, chirurgie robotică, medicină de precizie.

Vezi mai multe, în reportajul video.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri