20 C
Oradea
24 mai 2024
spot_img

Zeci de elevi bihoreni vor participa în perioada 16-17 mai, la concursurile „Cu Viaţa Mea Apăr Viaţa” şi „Prietenii pompierilor”

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Peste 100 de elevi bihoreni vor participa la faza judeţeană aconcursului de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa” și a concursului cercurilor tehnico-aplicative „Prietenii pompierilor”, competiții ce se vor desfășura joi și vineri, pe baza sportivă a Liceului cu Program Sportiv ”Bihorul” Oradea.

În data de 16 mai a.c., începând de la ora 10.00, elevii vor concura în cadrul competiției cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, care se organizează distinct, pe două niveluri (ciclul gimnazial şi ciclul liceal), fiecare echipă fiind formată din patru membri (trei concurenţi şi o rezervă).

Etapa judeţeană a concursului constă în susţinerea unei probe scrise şi a două probe practice: „Transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţa de 50 metri” şi „Deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat”.

Vineri, 17 mai a.c., de la ora 10.00, se va desfășura etapa județeană a concursului „Prietenii pompierilor”, fiecare cerc de elevi participînd la competiţie cu un echipaj format din 10 elevi (un comandant, opt concurenţi şi o rezervă). Echipele sunt constituite din băieţi şi fete, vârsta minimă fiind de 11 ani şi cea maximă de 15 ani, împliniţi în anul calendaristic desfăşurări concursului. Concursul cuprinde trei probe, din care o probă scrisă şi două probe practice:”Pista de îndemânare peste obstacole” şi “Ştafeta de 400 m cu obstacole”.

Cele două competiții, organizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, vizează promovarea unor atitudini şi comportamente adecvate în cazul producerii unor situaţii de urgenţă şi dezvoltarea spiritului civic, în rândul copiilor și adolescenților.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri