FC Bihor va da piept cu CSC Dumbrăvița, în play-off-ul Cupei României Betano. Bihorenii au ajuns în această fază a competiției după ce au trecut de Viitorul Cluj-Napoca, în prelungiri, cu scorul de 2-0.
FC Bihor și CSC Dumbrăvița s-au întâlnit chiar vinerea trecută, în campionat, pe stadionul Iuliu Bodola, elevii lui Erik Lincar reușind să câștige confruntarea cu 3-2.
Tragerea la sorţi a avut loc marți, începând cu ora 12:00, la Casa Fotbalului, şi a fost transmisă în direct pe pagina de Facebook Cupa României Betano şi pe YouTube FRF TV.
În această fază a competiției vor evolua:
cele 21 de câștigătoare ale duelurilor din Turul 3, printre care şi FC Bihor Oradea;
3 participante în Liga 2 Casa Pariurilor, 2025-2026, care nu au intrat în competiție în tururile anterioare: Politehnica Iași, Sepsi OSK şi Steaua București;
4 echipe clasate pe locurile 3-6 la finalul play-out-ului SuperLigii 2024-2025: Petrolul Ploieşti, UTA Arad, Farul Constanța şi FC Botoșani;
2 echipe care au promovat direct în SuperLigă, 2025-2026: FC Argeș și AFK Csikszereda;
2 câștigătoare ale barajului de menținere/promovare în SuperLigă, 2025-2026: Metaloglobus București şi Unirea Slobozia.
Cele 8 echipe din prima ligă au fost repartizate în urna A, iar celelalte 24 în urna B. La tragerea la sorți, echipele din urna A au fost grupate cu echipele din urna B (8 jocuri), urmând ca restul de 16 echipe din urna B să fie grupate între ele (8 jocuri).
Urna A: ACS Petrolul 52, Farul Constanța, UTA Arad, AFC Botoșani, Unirea Slobozia, Metaloglobus, Campionii FC Argeș, AFK Csikszereda
Urna B: Politehnica Iași, Sepsi OSK, Steaua București, FC Voluntari, ACS FC Corvinul, CSM Slatina, Ceahlăul Piatra Neamț, Metalul Buzău, FC Bihor Oradea, CS Afumați, Concordia Chiajna, CSC Dumbrăvița, AFC Câmpulung-Muscel 2022, CS Gloria Bistrița, CS Dinamo București, CSM Olimpia Satu Mare, Sporting Liești, CSM Unirea Alba Iulia, CSO Băicoi, SSU Politehnica Timișoara, Sănătatea Servicii-Publice, Vulturii Fărcășești, Agricola Borcea şi Șoimii Gura Humorului.
Program play-off Cupa României Betano:
Farul Constanța – Corvinul Hunedoara
AFK Csikszereda – FC Voluntari
Petrolul Ploiești – Politehnica Iași
UTA Arad – Steaua București
FC Botoșani – Unirea Alba Iulia
FC Metaloglobus – AFC Câmpulung-Muscel 2022
Unirea Slobozia – Sănătatea Cluj
FC Argeș – Agricola Borcea
Gloria Bistrița – CSO Băicoi
CS Afumați – Sporting Liești
Concordia Chiajna – Vulturii Fărcășești
Metalul Buzău – Ceahlăul Piatra Neamț
CSC Dumbrăvița – FC Bihor
CSM Olimpia Satu Mare- Slatina
CS Dinamo – Poli Timișoara
Șomii Gura Humorului – Sepsi
Jocurile din cadrul play-off-ului Cupei României vor avea loc, de principiu, în 27 august, ora 17:30. Excepție vor face jocurile televizate, programul complet urmând a fi stabilit și comunicat ulterior pe site-ul FRF.
Portivit FRF, în cazul în care jocurile din Cupa României urmează să fie televizate în direct şi sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalație de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condițiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării.





