Schrack Technik România, filiala grupului austriac Schrack Technik GMBH, unul dintre cei mai importanți jucători (producător și distribuitor) de pe piața de instalații și echipamente electrice, desfășoară Zilele Info Schrack 2025 pe tot parcursul lunii octombrie, în toate orașele-sucursală.
La Oradea, evenimentul a avut loc joi, 16 octombrie, la Sala de evenimente Artemis Leto.Sute de participanți – studenți, profesioniști în domeniul instalațiilor electrice, clienți și parteneri – au luat parte la o zi dedicată tehnologiei, inovației și conectării directe cu cele mai noi soluții din portofoliul companiei.
Evenimentul face parte dintr-un turneu tehnic care continuă pe tot parcursul lunii octombrie. După lansareacelui mai mare centru logistic de materiale electrice din țară, în Domnești (lângă București), în vara acestui an,în urma unei investiții de peste 15 milioane de euro, compania aduce cele mai noi soluții tehnice în sucursalele din întreaga țară.


Viitorul în inginerie electrică, la Oradea
În cadrul sesiunilor dedicate, participanții au descoperit în premieră locală soluții de ultimă generație precum sistemele fotovoltaice „All-in-One” Schrack, echipamente pentru iluminat inteligent, soluții IT de conectivitate și echipamente pentru siguranță industrială.
Ziua a debutat cu sesiuni interactive dedicate studenților din universitățile și colegiile tehnice din Oradea, care au fost provocați să înțeleagă rolul inginerului modern în domeniul instalațiilor electrice, prin ateliere tematice și un concurs de tip Kahoot cu premii. După-amiaza a fost rezervată clienților și partenerilor Schrack Technik, care au participat la prezentări tehnice, demonstrații live și sesiuni de networking, urmate de o cină festivă.


„Oradea ne-a primit cu energie bună și interes real pentru tehnologie. A fost o bucurie să interacționăm atât cu profesioniștii din industrie, cât și cu viitorii ingineri. Misiunea noastră este să aducem excelența tehnică mai aproape de toți cei implicați în acest domeniu și să susținem tranziția către soluții electrice mai inteligente, mai sigure și mai sustenabile. Mulțumim tuturor celor care au făcut parte din această zi.

2025 este un an de referință pentru Schrack Technik România. Noul Centru Logistic din Domnești, Ilfov, nu este doar o investiție în infrastructură, ci simbolul unei etape noi de dezvoltare: capacitate extinsă de stocare, procese moderne și o echipă pregătită să livreze excelență. Este dovada unei creșteri solide și a angajamentului nostru pentru viitor. Acum este momentul ca aceste realizări să ajungă și mai aproape de sucursalele noastre și către mediul academic local.”, a declarat Iulian Smarandache, Director General Schrack Technik România.
Printre invitații speciali ai evenimentului s-a numărat și cunoscuta arhitectă Andra Marinescu, care a a vorbit despre colaborarea sa cu Schrack Technik din perspectiva unui profesionist în domeniul proiectării. Aceasta a evidențiat în discursul său predictibilitatea livrărilor, calitatea materialelor și politica atractivă de prețuri drept avantaje-cheie care contribuie la derularea eficientă a proiectelor. Totodată, Andra Marinescu a salutat dezvoltarea regională a companiei și parteneriatele dezvoltate cu mediul academic tehnic local, subliniind rolul esențial al acestora în formarea viitorilor specialiști din domeniul ingineriei și construcțiilor.


Zilele Info Schrack 2025 continuă în țară:
Timișoara – marți, 21 octombrie (Venue Events, Sala Grand Ballroom, str. Divizia 9 Cavalerie, nr.64, Timișoara)
Craiova – joi, 23 octombrie (Hotel Ramada, sala Constantin Brâncuși, Calea București, nr.1, Craiova)
Programul complet al unei zile:
09:30 – 12:00 | Demonstrații tehnice și sesiuni interactive dedicate studenților din universitățile și colegiile tehnice locale
14:30 – 18:00 | Prezentări tehnice, lansări de produse și sesiuni de networking pentru clienți și parteneri
18:30 | Cină festivă dedicată partenerilor Schrack Technik
Participarea este gratuită, în baza înscrierii online, în limita locurilor disponibile.

Schrack Technik România – lider în inovația electrică
Cu o rețea națională solidă, o echipă de 140 de specialiști și cea mai mare platformă de comenzi online din domeniul electric, Schrack Technik România își consolidează poziția în topul jucătorilor din industrie. De asemenea, compania oferă consultanță specializată pentru proiecte cu diverse grade de complexitate.
Schrack Technik se adresează clienților din toată țara prin adoptarea unei politici atractive de prețuri și prin lansarea unei game noi de produse și soluții în industrie. Scopul este de a face viața oamenilor mai ușoară și de a facilita accesul la noile tehnologii pentru un public cât mai larg.
După lansarea, în această vară, a celui mai mare centru logistic de materiale electrice din țară, în Domnești (lângă București), compania continuă să investească strategic în tehnologie, digitalizare și dezvoltare regională, țintind prima poziție în ingineria electrică.


În primele nouă luni ale anului 2025, compania a înregistrat o creștere cu 17% a cifrei de afaceri. Și numărul de clienți unici a crescut la 2.150/lună, cu 11% mai mulți față de aceeași perioadă a anului trecut, iar numărul de produse distincte vândute a crescut cu 10% – ajungând actualmente la 5300 de coduri de produse. În 2024, firma a avut o cifră de afaceri de 184.637.579 lei și 122 angajați. În primele 9 luni, a realizat o cifră de afaceri de 162.628.038,54, cu 140 de angajați.
Strategia companiei este ca în următorii 5 ani, numărul acestora să se dubleze, prin cooptarea de noi absolvenți și buni profesioniști. Marea majoritate a angajaților, cei care sunt implicați în procesul de vânzare directă, sunt absolvenți de studii tehnice superioare, atent și riguros selectați, care urmează încă de la început o serie de traininguri specializate.

Despre Schrack Technik România
Schrack Technik România este filiala grupului austriac Schrack Technik GMBH cu o experiență de peste 100 de ani în lume. În Romania, Schrack Technik este prezentă încă din 1998, are 140 de angajați și sucursale în: București (sediul social), Oradea, Cluj-Napoca, Bacău, Sibiu, Timișoara și Craiova. Pe site-ul www.schrack.ro sunt comercializate peste 35.000 de produse.






