2.8 C
Oradea
11 noiembrie 2025
spot_img

Razii pe șosele. Trei șoferi au fost reținuți, 37 au rămas fără permis, 45 de vehicule au fost oprite din a circula

- Publicitate -spot_img

Peste 2.400 de persoane au fost legitimate și 2.242 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri, în cadrul acțiunilor cu efective mărite, de tip „razie”, desfășurate de polițiștii din Bihor, în sistem integrat, la sfârșit de săptămână.

Trei conducători auto, cercetați pentru infracțiuni rutiere, au fost reținuți de polițiști, alți 37, care reprezentau un pericol, au fost scoși din trafic, iar 45 de vehicule au fost oprite din a circula.

În perioada 7 – 9 noiembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat ample acțiuni în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor comise cu violență, a conducerii sub influența alcoolului, a substanțelor psihoactive, cu viteză excesivă sau neadaptată la condițiile de drum, dar și prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul abaterilor săvârșite de pietoni sau bicicliști.

Acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, prin desfășurarea de acțiuni specifice, punctuale, cu efective mărite, de tip „razie”, atât în municipiul Oradea, cât și pe raza județului Bihor.

Totodată, în cursul nopții de 8 spre 9 noiembrie a.c., în intervalul orar 18.00 – 04.00, polițiștii din cadrul formațiunilor rutiere și de ordine publică au desfășurat o acțiune pe raza județului, având ca principal obiectiv creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor produse pe fondul consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Astfel, la sfârșit de săptămână au fost desfășurate 25 de acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 42 de filtre, în acțiuni fiind implicați 401 polițiști de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, transporturi și luptătorii de la acțiuni speciale, 66 de jandarmi, 68 de polițiști de frontieră, dar și reprezentați ai altor structuri de aplicare a legii.

În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 2.407 persoane. De asemenea, au fost efectuate 2.242 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri, dintre care, 1.387 în cadrul acțiunilor din noaptea de 8 spre 9 noiembrie a.c..

În urma acțiunilor și controalelor desfășurate la sfârșit de săptămână, polițiștii din Bihor au aplicat, în total, 307 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 233.409 lei. Totodată, au fost constatate 21 de infracțiuni, dintre care 12 la regimul rutier.

Din totalul sancțiunilor, 251 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice. Dintre acestea, 176 au fost aplicate unor conducători auto surprinși în timp ce depășeau limitele legale de viteză, 8 sancțiuni au fost pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționate 4 depășiri neregulamentare, 10 sancțiuni au fost pentru conducere sub influența alcoolului, 16 au fost pentru lipsa ITP, 13 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor sau vehiculelor, 3 pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”, au fost sancționați 13 pietoni care au traversat neregulamentar, 2 bicicliști, iar 6 sancțiuni au fost pentru alte abateri.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 37 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.

De asemenea, au fost oprite din a circula 45 de autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.

Prin astfel de acțiuni, polițiștii rutieri urmăresc identificarea și sancționarea conducătorilor auto care pun în pericol siguranța traficului, precum și creșterea gradului de responsabilitate în rândul participanților la trafic.

Acțiunile preventive pe linie rutieră vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea unui climat de siguranță pe drumurile publice din județul Bihor.

Exemple semnificative:

Țețchea / Reținut de polițiști, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier, în timp ce conducea sub influența alcoolului.

La data de 8 noiembrie a.c., la ora 19.05, polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112, că, pe drumul județean 108/I, între localitățile Țețchea și Telechiu, județul Bihor, s-a produs un eveniment rutier.

La fața locului, s-a constatat că, un bărbat, de 58 de ani, din comuna Țețchea, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, pe drumul județean 108/I, pe direcția Țețchea – Tileagd, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune laterală cu un autoturism, condus din sens opus, de un tânăr, de 20 de ani, din comuna Vadu Crișului, județul Bihor.

Evenimentul rutier a fost unul fără victime.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 58 de ani, care conducea primul autoturism, prezenta o concentrație alcoolică de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd au dispus reținerea bărbatului de 58 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd, sub supravegherea unui procuror, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Gurbești / Conducătorul unui autoturism, reținut de polițiști, pentru refuz de prelevare a probelor biologice.

La data de 8 noiembrie a.c., la ora 17.00, pe drumul comunal 147, în localitatea Gurbești, județul Bihor, polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș au depistat în trafic un bărbat, de 38 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

La solicitarea legală a polițiștilor, cel în cauză a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș au dispus reținerea bărbatului de 38 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș, sub supravegherea unui procuror, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Batăr / Un bărbat, reținut de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea, fără permis și sub influența alcoolului, un vehicul cu remorcă neînmatriculată.

La data de 8 noiembrie a.c., la ora 14.50, pe drumul județean 709, în localitatea Batăr, județul Bihor, polițiștii Secției nr.9 de Poliție Rurală Cefa au depistat în trafic un bărbat, de 44 de ani, localnic, în timp ce conducea un tractor cu care tracta o remorcă neînregistrată / neînmatriculată și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul prezenta o concentrație alcoolică de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.9 de Poliție Rurală Cefa au dispus reținerea bărbatului de 44 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr.9 de Poliție Rurală Cefa, sub supravegherea unui procuror, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tractarea unui remorci neînmatriculate sau neînregistrate, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Sântimreu / Cercetat penal, după ce a fost depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea, sub influența alcoolului.

La data de 8 noiembrie a.c., în jurul orei 16.10, în localitatea Sântimreu, județul Bihor, polițiștii din cadrul Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia au depistat în trafic un bărbat, de 36 de ani, din localitatea Săcueni, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul prezenta o concentrație alcoolică de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Secției nr. 3 de Poliție Rurală Biharia continuă cercetările sub supravegherea unui procuror, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri