2.2 C
Oradea
11 aprilie 2026
spot_img

Restricții de circulație în jurul stadionului Iuliu Bodola cu ocazia meciului de sâmbătă, dintre FC Bihor și Sepsi

- Publicitate -spot_img

Comisia municipală de circulație, coordonată de viceprimarul Teofil Filimon, s-a întrunit astăzi, 6 martie 2026, pentru a analiza solicitările care implică restricții și modificări ale circulației rutiere în municipiu.

În urma ședinței, a fost dat avizul de principiu pentru desfășurarea întregului sezon fotbalistic al F.C. Bihor și, implicit, pentru desfășurarea partidei de fotbal din cadrul Ligii a II-a dintre echipele F.C. Bihor Oradea și SEPSI OSK, care va avea loc sâmbătă, 7 martie, ora 12:00, pe stadionul „Iuliu Bodola”.

Pentru prevenirea oricăror evenimente ce ar putea perturba buna desfășurare a partidei, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor, în cooperare cu celelalte instituții din M.A.I., va asigura măsurile de ordine și siguranță publică cu ocazia meciului de fotbal în zona apropiată stadionului municipal „Iuliu Bodola”, precum și pe traseele de afluire/defluire, pe timpul și după terminarea partidei.

Astfel, circulația rutieră va fi restricționată în intervalul orar 11:00 – 14:30, în funcție de situația din teren și de numărul spectatorilor, pe următoarele străzi din jurul stadionului:

Intersecția străzii Prof. Dr. Ion Cantacuzino cu strada Olimpiadei

Intersecția străzii Tudor Arghezi cu strada Iasomiei

Intersecția străzii Iasomiei cu strada Prof. Dr. Ion Cantacuzino

Intersecția străzii Iasomiei cu strada Busuiocului

Intersecția străzii Olimpiadei cu strada Sportului

Intersecția străzii Iasomiei cu strada Traian Lalescu

Intersecția străzii Sf. Ladislau cu strada Aron Cotruș

Intersecția străzii Sf. Ladislau cu strada Piața București

Intersecția străzilor Berzei – Olimpiadei – Traian Lalescu

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri