Canicula lovește Bihorul. Unde găsești apă gratuită și puncte de prim ajutor

- Publicitate -spot_img

Având în vedere temperaturile atmosferice mai ridicate prognozate pentru perioada următoarelor zile, dar și posibilitatea apariției de perioade caniculare pe parcursul verii, vă solicităm sprijinul pentru transmiterea către populație a următoarelor informații și recomandări pentru prevenirea efectelor nedorite ale temperaturilor ridicate asupra sănătății.

Canicula reprezintă o creștere a temperaturii zilnice cu peste 10 °C față de media zonei și constituie o cauză importantă de îmbolnăvire și deces, mai ales în regiunile cu umiditate ridicată. Pe lângă efectele directe ale căldurii, aceasta favorizează poluarea atmosferică, apariția fenomenelor extreme (secetă, tornade) și creșterea riscului de transmitere a unor boli infecțioase (prin intermediul vectorilor – insecte/rozătoare, prin apă/alimente în caz de contaminare). Căldura este mai greu de suportat la începutul perioadelor de caniculă, în timpul zilelor și nopților consecutive foarte calde, în condiții de umiditate ridicată, lipsă de vânt și poluare. Temperaturile extreme supun organismul unui stres puternic, putând provoca deshidratare severă, agravarea bolilor cronice și apariția atacului de căldură.

RECOMANDĂRI  PENTRU POPULAŢIA GENERALĂ

Ø Consumați cel puțin 2 litri de lichide pe zi (apă plată, apă minerală, sucuri de fructe şi legume), fără a aștepta să apară senzația de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă la fiecare 15-20 min. Lichidele nu trebuie băute prea reci pentru că în acest caz se elimină înainte de a hidrata organismul. Alte alternative foarte bune sunt ceaiurile de mentă, soc, mușețel, sunătoare, urzici, călduțe sau la temperatura camerei, ușor îndulcite sau o doză de iaurt, care produce aceeași hidratare ca și un pahar de apă.

Ø Nu consumați alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de apărare a organismului împotriva căldurii.

Ø Evitați băuturile cu conținut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola, energizante) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.

Ø Alimentația trebuie să fie una ușoară, să conțină alimente proaspete, fără prea multe calorii – recomandate sunt carnea slabă preparată la grătar, lactatele, cerealele precum şi cât mai multe fructe şi legume care, prin apa, sărurile minerale şi vitaminele pe care le conțin, asigură în mod constant hidratarea organismului.

Ø Evitați sau măcar limitați consumul de grăsimi şi dulciuri concentrate.

Ø Încercați să stați cât mai mult în locuri răcoroase, cu umbră. În interiorul locuinței stați în camerele cele mai răcoroase. Dacă nu aveți o cameră răcoroasă, apelați la un ventilator sau la un aparat de aer condiționat pentru a răcori atmosfera. Dacă aveți aer condiționat, reglați aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depășește 32 grade Celsius.

 Limitați creșterea temperaturii în locuințe:

închideți ferestrele expuse la soare, trageți jaluzelele şi/sau draperiile;

țineți ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuință;

deschideți ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineața devreme, provocând curenți de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuință;

stingeți lumina artificială  sau scădeți intensitatea acesteia;

închideți orice aparat electrocasnic de care nu aveți nevoie.

Evitați ieșirile și activitatea fizică (sport, grădinărit, munci mai grele) între orele 11-18.

Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul în spații prevăzute cu aer condiționat (magazine, spații publice, farmacii, centre de prim ajutor organizate în perioadele cu caniculă)

Dacă este necesar să ieșiți, protejați-vă capul, fața şi ochii cu ajutorul unei pălării şi a ochelarilor de soare. Purtați haine de culoare deschisă, subțiri, comode, de preferat sunt cele din in și bumbac; evitați-le pe cât se poate pe cele din materiale sintetice care nu permit o bună aerisire a corpului.

Faceți cât mai des dușuri cu apă călduță.

Păstrați contactul permanent cu vecini, rude, cunoștințe care sunt în vârstă sau cu dizabilități, interesându-vă de starea lor de sănătate. Persoanele cele mai vulnerabile la efectele caniculei asupra organismului sunt copiii, vârstnicii şi bolnavii cronici. Asigurați-vă ca sunt bine!

Persoanele care suferă de diferite afecțiuni își vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului. Este util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente.

Cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră.

Nu lăsați niciodată copilul singur, chiar pentru perioade scurte de timp, în  încăperi insuficient ventilate sau în mașini expuse la soare.

Evitați deplasările pe distanțe lungi cu copiii, în mașinile fără posibilități de climatizare.

Luați cu dumneavoastră cantități suficiente de apă în cazul unei deplasări cu un autovehicul.

Evitați expunerea la soare (plaja) între orele 11-18, când razele soarelui sunt foarte puternice. Nu uitați de protecția capului, a ochilor, a buzelor. Utilizați produse de protecție solară cu factor de protecție adecvat. În cazul în care suferiți de anumite afecțiuni cereți sfatul medicului înainte de a vă expune la soare.

Cei care muncesc trebuie să cunoască faptul că au anumite drepturi. Astfel angajatorii sunt obligați să asigure condiții propice de muncă salariaților în vreme de caniculă, să alterneze perioadele de lucru cu cele de repaus în locuri umbrite, în care există curenți de aer, să reducă intensitatea şi ritmul activităților fizice. Dacă temperatura exterioară depășește 37 °C cel puțin 2 zile consecutiv, pentru menținerea stării de sănătate a salariaților, angajatorii sunt obligați să asigure: apă minerală: 2 – 4 l/persoană, echipament de protecție, ventilarea locului de muncă, posibilitatea de a face dușuri (în anumite situații). Dacă nu este posibilă realizarea acestor condiții, se va stabili reducerea programului zilei de lucru, eșalonarea acestuia până la orele 11 şi după orele 17 şi chiar întreruperea colectivă a lucrului, cu menținerea activității doar acolo unde ea nu poate fi suspendată.

În cazul în care unei persoane i se face rău din cauza căldurii excesive, primul ajutor ce i se poate acorda constă în:

aducerea și așezarea persoanei într-un loc umbrit și răcoros, stropirea cu apă rece;

favorizarea respirației și a circulației sângelui prin descheierea nasturilor, a șireturilor, curelei, sutienului, slăbirea nodului cravatei etc.;

administrarea de lichide – doar dacă persoana este conștientă (!)

solicitarea ajutorului medical în caz de nevoie prin apelarea numărului de urgență 112.

Puncte de prim ajutor și puncte de distribuire a apei potabile

Autoritățile administrației publice locale au comunicat instituției noastre punctele de prim ajutor pentru persoanele afectate de caniculă și puncte de distribuire a apei potabile care vor fi funcționale în caz de temperaturi de 35 grade Celsius sau mai mult. Locațiile acestor puncte, în fiecare localitate, sunt următoarele:

Puncte de prim-ajutor pentru persoanele afectate de caniculă

Nr. Crt.LocalitateaLocațiaAdresaOrar funcționare
1ORADEAPiața RogeriusOradea, B-dul Corneliu Coposu, nr. 29/A10.00-18.00
Piața DecebalOradea, Str. Menomurot, nr. 33/A10.00-18.00
Piața CetateOradea, Piața Emanuil Gojdu, nr. 2110.00-18.00
Piața UniriiPiața Unirii – Parc10.00-18.00
2MARGHITAPrimăria municipiului MarghitaMarghita, str. Republicii, nr. 1luni – vineri: 08.00-16.15
3BEIUȘPrimăria Municipiului Beiuș (Holul Mare)Beiuș, str. Samuil Vulcan, nr. 14-16luni – vineri: 10.00-16.00
4SALONTAPrimăria Municipiului SalontaSalonta, str. Republicii, nr. 108.00-16.00
5ALEȘDSpitalul Orășenesc AleșdAleșd, str. 1 Decembrie, nr. 3non-stop
VALEA LUI MIHAICentrul de Permanență Valea lui MihaiValea lui Mihai, str. Republicii, nr.54zile lucrătoare 15.00-8.00                                             zile nelucrătoare 8.00-8.00
7ȘTEIÎn fața Primăriei orașului Ștei, lângă calea de acces în Piața Agroalimentară ȘteiȘtei, str. A. Mureșanu, nr. 4B08.00-16.00
8SĂCUENIAmbulator medicalSăcueni, str. Libertății, nr. 211.00-16.00 (după caz se prelungește în funcție de durata căldurii)

Puncte de distribuire a apei potabile

NR. CRT.LOCALITATEALOCAȚIAADRESA
1MARGHITAS.C. Aloe Farm S.R. L.Marghita, str. I.L. Caragiale, nr. 1
S.C. Aloe Farm S.R. L.Marghita, str. Eroilor, nr. 3
S.C. Farmastar S.R.L.Marghita str, Republicii, nr. 31
S.C. Catena S.R.L.Marghita, str. Crinului, nr. 24
S.C. Catena S.R.L.Marghita, str. Eroilor, nr. 6
2BEIUȘPrimăria Municipiului Beiuș (Holul Mare)Beiuș, str. Samuil Vulcan, nr. 14-16
3SALONTAPrimăria Municipiului SalontaSalonta, str. Republicii, nr. 1
4ALEȘDPrimăria orașului AleșdAleșd, str. Bobâlna, nr. 3
5VALEA LUI MIHAIPrimăria orașului Valea lui MihaiValea lui Mihai, Calea Revoluției, nr. 2
6ȘTEIÎn fața Primăriei orașului Ștei, lângă calea de acces în Piața Agroalimentară ȘteiȘtei, str. A. Mureșanu, nr. 4B
7SĂCUENICentrul Cultural Săcueni ” Szabo Odzsa”Săcueni, str. Libertății, nr. 18/A
- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri