Accident grav pe DN1, între Oradea și Oșorhei: un copil în stare gravă, transportat la spital

- Publicitate -spot_img

sursa foto: Info Trafic Bihor & Oradea

Intervenție a pompierilor militari pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs pe DN 1, în Bihor

În după-amiaza acestei zile, în jurul orei 17.55, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a fost sesizat, prin numărul unic 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 1, între municipiul Oradea și localitatea Oșorhei, în care au fost implicate două autoturisme, în care se aflau doi adulți și un copil.

Pentru salvarea victimelor, la locul producerii accidentuluii au fost mobilizate operativ, două echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bihor.

Cele trei persoane implicate în accident au fost evaluate și asistate medical la fața locului de echipajele SMURD și SAJ. Ulterior, două victime – o femeie și un copil, acesta din urmă aflat în stare gravă – au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Bihor, pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri