Reținut de polițiștii din Tinca, după ce a fost depistat în trafic, în timp ce conducea, fără permis, un autoturism sustras în scop de folosință.
La data de 3 iunie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 26 de ani, din Ungaria, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducere fără permis.
În aceeași zi, în jurul orei 10.10, pe drumul județean 795, în localitatea Tinca, județul Bihor, acesta a fost depistat în trafic de polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca, împreună cu cei de la Secția nr.2 de Poliție Rurală Beiuș, în timp ce conducea un autoturism, pe care l-ar fi sustras, în scop de folosință, în noaptea de 2 spre 3 iunie, din fața unui imobil din localitatea Tinca, profitând de faptul vehiculul fusese lăsat parcat cu portierele deschise și cu cheile în contact și l-ar fi condus pe raza localităților Tinca, Râpa și Dumbrava, județul Bihor, deși nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, faptă sesizată la poliție în jurul orei 07.00.
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Tinca continuă cercetările în cauză, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.





