Oradea. Apel la 112: vecina nu mai răspundea. Pompierii au găsit-o căzută în apartament

- Publicitate -spot_img

Misiune de salvare pe strada Mareșal Alexandru Averescu din OradeaAveți grijă de părinții și bunicii dumneavoastră!”

În dimineața acestei zile, pompierii orădeni au intervenit pentru salvarea unei septuagenare aflate într-o situație de urgență în propria locuință.

Sesizarea a fost făcută, prin Sistemul Unic 112, de locatarul unui apartament dintr-un bloc de pe strada Mareșal Alexandru Averescu din Oradea, acesta solicitând intervenția echipajelor specializate pentru salvarea vecinei sale, în vârstă de 70 de ani, pe care încercase să o contacteze, însă fără rezultat.

Pentru gestionarea evenimentului semnalat, la adresa indicată au fost mobilizate imediat, un echipaj de pompieri militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea, cu o autospecială de intervenție și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Utilizând scara culisabilă, pompierii au pătruns, prin fereastra bucătăriei, în apartamentul situat la etajul 3, găsind-o pe proprietară căzută într-una dintre încăperi, în stare de conştienţă, dar în imposibilitatea de a se mişca din cauza unor probleme de natură medicală.

Echipajul medical i-a acordat septuagenarei îngrijirile necesare, aceasta refuzând ulterior transportul la spital.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri