În Bihor sunt 14 localități în care sunt active focare comunitare de hepatită virală acută tip A

- Publicitate -spot_img

În județul Bihor sunt în prezent 14 localități în care sunt active focare comunitare de hepatită virală acută tip A. Cele 14 localități și numărul de cazuri confirmate pe parcursul anului 2025 cu hepatita A în focarele respective sunt prezentate în tabelul următor:

Nr.crt.LocalitateaNumăr cazuri
 Săcueni132
 Diosig79
 Tarcea40
 Husasău de Criș23
 Ineu21
 Balc15
 Gepiș13
 Talpoș11
 Aleșd6
 Șilindru6
 Tășad6
 Poșoloaca5
 Ciumeghiu4
 Beiuș3

Pentru informarea corectă și completă a populației în vederea prevenirii hepatitei virale tip A, dar și a altor boli transmise prin contact direct, reiterăm anexat informații și măsuri necesare să fie cunoscute de toți cetățenii pentru a preveni boli infecțioase transmisibile.

Importanța prevenirii Hepatiei A

Hepatita virală A este o problemă de sănătate publică, fiind o boală infecto-contagioasă acută produsă de virusul hepatitic A. Boala apare în focare epidemice sau epidemii, mai frecvent în rândul copiilor și tinerilor.  

Sursa de infecție

bolnavii

purtătorii asimptomatici (frecvent copii, fără semne clinice evidente)

Transmiterea se realizează pe cale fecal-orală, pe fondul deficienţelor de igienă personală şi a sanitaţiei precare:

direct: prin intermediul mâini murdare – „boală a mâinilor murdare” (sunt mai afectaţi copiii)

indirect: prin obiecte folosite și contaminate de către persoane infectate, prin consumul alimentelor și a apei contaminate, prin vectori (insecte, rozătoare).

Perioada de incubație a virusului variază, de regulă, între două și sase săptămâni, timp în care boala poate rămâne asimptomatică, existând riscul ca o persoană infectată să transmită boala anturajului, fără să știe că este contagioasă.

Semnele de boală:

!!Semnele clinice nu apar întotdeauna, unele persoane pot să nu prezinte simptome evidente, acestea numindu-se asimptomatice. 

Când apar, acestea pot fi similare cu ale unei gripe obișnuite, incluzând printer altele:

stare generală alterată, oboseală, indispoziție, dureri de cap;

pierderea poftei de mâncare, grețuri, vărsături;

dureri abdominale;

colorația galbenă a pielii și mucoaselor;

urina închisă la culoare (aspect de „bere brună”)

Prevenire

Hepatita A poate fi prevenită prin respectarea regulilor de igienă personală şi colectivă, prin asigurarea și respectarea curățeniei, precum şi prin vaccinare.

Igiena personală riguroasă, în special spălatul corect al mâinilor şi un stil de viaţă sănătos constituie modalități eficiente de prevenire și limitare a apariției de noi cazuri. Curățarea și dezinfectarea frecventă a grupurilor sanitare, consumul de apă numai din surse sigure, spălarea fructelor și legumelor înainte de consum în formă crudă, sunt măsuri elementare de protecție împotriva hepatitei A.

În cazul apariției oricăror suspiciuni de boală este recomandată prezentarea la medic.

SPALĂ-TE PE MÂINI!

Mâna murdară reprezintă un risc pentru sănătate.

Microbii pot ajunge în organism prin intermediul mâinilor, de pe suprafețe și obiecte, prin  atingerea altor persoane sau viețuitoare.

Astfel ne putem îmbolnăvi de:

Boli digestive: boala diareică, hepatita A, parazitoze, holera, dizenteria

Boli ale aparatului respirator: de la simpla răceală la boli grave ca pneumonia, gripa, meningita etc.

Boli ale pielii: infecții, dermatomicoze, dermatite etc

Boli ale ochiului: conjunctivite etc.

O mare parte a acestor infecții  pot fi evitate  printr-o igienă corespunzătoare a mâinilor.

Cea mai eficientă, accesibilă și simplă cale de a  preveni îmbolnăvirea este menținerea curată a mâinilor.

Microbii nu se văd!

Aspectul aparent curat al mâinilor nu exclude prezența unui număr important de microbi pe suprafața acestora.

Spălarea  incorectă a mâinilor asigură o FALSĂ protecție a sănătății.

Zone neglijate în timpul spălării mâinilor

Când trebuie să ne spălăm pe mâini?

Ori de câte ori este necesar!!

Înainte, în timpul și după prepararea hranei

După ce am atins suprafețe, obiecte murdare sau resturi menajere

Înainte și după ce am fost la toaletă

După ce am strănutat sau tușit în palmă

După ce am atins sau ne-am jucat cu animale

Înainte de a atinge un copil mic

Înainte și după  vizita la o persoană bolnavă

Înainte de a lua medicamente

După ce am făcut curațenie

    4 pași pentru o spălare eficientă:

    Umezire cu apă caldă – Săpunire – Frecare – Clătire

    Pentru curățarea unghiilor folosiți doar peria individuală pentru unghii

    Există situații când pe lângă spălarea mâinilor este necesară și dezinfectarea lor.

    Mâinile se usucă cu jet de aer cald, cu prosoape de hârtie de unică folosință sau, acasă, cu prosopul personal.

    - Publicitate -spot_img

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Urmărește-ne pe...

    - Publicitate -spot_img

    Ultimele Știri

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Urmărește-ne pe...

    - Publicitate -spot_img

    Ultimele Știri