În noaptea de duminică spre luni, pompierii militari orădeni au desfășurat o misiune de salvare a unui câine căzut într-un canal de colectare a apelor pluviale, situat pe strada Veseliei din localitatea Sântandrei.
Sesizarea privind pericolul în care se afla animalul a fost făcută prin Sistemul Unic 112, în jurul orei 23.35, de către o localnică care, ieșind pe terasa din curtea casei, l-a auzit scheunând.
Pentru salvarea patrupedului, ISU Bihor a alertat imediat, un echipaj al Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, care, sosit la locul indicat, a constatat că acesta se afla într-un canal cu o adâncime de aproximativ doi metri, parțial în apă, blocat în nămol și vegetație subacvatică.
Folosind accesorii specifice unor astfel de intervenții, pompierii au evacuat în siguranță, câinele, care, deși era speriat, epuizat și hipotermic, nu prezenta răni vizibile.
După ce l-au învelit într-o folie termică, salvatorii l-au predat apelantei, căreia îi mulțumim pentru implicare, aceasta oferindu-se să-l transporte la un cabinet veterinar pentru îngrijiri suplimentare.





