Pentru ca părinții să primească informații aplicate și recomandări de specialitate, Direcția de Asistență Socială Oradea, împreună cu Creșa Oradea, organizează o nouă întâlnire în cadrul programului „ABC pentru mămici și tătici”, cu tema „Dinții temporari și impactul lor asupra sănătății întregului organism”. Sesiunea va avea loc în data de 11 februarie, de la ora 17:00, la Creșa nr. 11, situată pe Strada Ion Irimescu nr. 5, iar invitat este dr. Morar Georgiana-Alexandra.
Discuția va evidenția legătura dintre sănătatea orală și sănătatea generală, va clarifica etapele erupției dentare și situațiile care pot apărea pe parcurs, va aborda demineralizarea dinților temporari, precum și opțiunile de sprijin pentru sănătatea dinților și gingiilor. Întâlnirea este concepută ca un spațiu de dialog, în care părinții pot adresa întrebări și primesc îndrumare de specialitate pentru a face diferența între manifestările normale și situațiile în care este indicat un consult.
De la primele semne de erupție dentară până la îngrijorarea legată de carii, demineralizare sau inflamații gingivale, sănătatea orală a copiilor devine o preocupare constantă pentru părinți.
Direcția de Asistență Socială Oradea încurajează astfel, participarea părinților la această sesiune gratuită, ca parte a demersului de informare, prevenție și de a promova obiceiuri sănătoase încă din primii ani de viață.





