Consiliul Local Oradea a aprobat în ședința ordinară de astăzi, 29 ianuarie 2026, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea străzilor Gorunului, Alunei și Paltinului, situate în Cartierul Nicolae Iorga.
Aceste artere se află într-o stare necorespunzătoare, cu carosabil pietruit și fără sistem de colectare a apelor pluviale, ceea ce generează disconfort atât pentru pietoni, cât și pentru mijloacele de transport.
Prin lucrările de modernizare se urmărește:
realizarea structurii rutiere;
amenajarea trotuarelor și a acceselor la proprietăți;
amenajarea zonelor verzi;
realizarea sistemului de canalizare pluvială;
pe strada Paltinului, montarea de stâlpi de iluminat echipați cu corpuri LED.
Valoarea totală a investiției este de 5.098.206 lei (TVA inclus).
Lungimea totală a celor trei străzi este de aproximativ 400 metri, iar durata estimată a lucrărilor este cuprinsă între 3 și 4 luni.
Modernizarea acestor străzi va aduce un confort sporit locuitorilor și va contribui la îmbunătățirea infrastructurii și siguranței rutiere în Cartierul Nicolae Iorga.





