12.8 C
Oradea
17 aprilie 2026
spot_img

Bihor. Familiile vulnerabile vor beneficia de instalarea detectoarelor de fum și monoxid de carbon

- Publicitate -spot_img

Marți, la sediul Ministerul Afacerilor Interne, a fost lansată cea de-a treia ediție a Campaniei „Detector pentru viață”, un demers ce urmărește creșterea nivelului de siguranță în locuințe și prevenirea incendiilor.

În cadrul acestei ediții, alte 10.000 de detectoare de fum și monoxid de carbon vor fi donate și montate gratuit în 20 de județe din țară, cu sprijinul pompierilor, contribuind astfel la protejarea comunităților vulnerabile.


Doar în 2025, peste 6.900 de incendii au afectat locuințe din România, iar instalarea detectoarelor de fum și monoxid de carbon oferă un semnal de avertizare timpuriu, esențial pentru limitarea pagubelor și protejarea vieților.

Campania este derulată, la nivel național, de Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, împreună cu E.ON și Delgaz Grid, în cadrul parteneriatului „Împreună pentru siguranță”.În județul Bihor, familiile vulnerabile vor beneficia de instalarea detectoarelor de fum și monoxid de carbon în cadrul campaniei naționale „Detector pentru Viață”.

În județul Bihor, familiile vulnerabile vor beneficia de instalarea detectoarelor de fum și monoxid de carbon în cadrul campaniei naționale „Detector pentru Viață”.

Începând cu luna martie, aceste dispozitive vor fi montate gratuit în locuințe, cu sprijinul reprezentanților teritoriali ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și al specialiștilor companiilor implicate în proiect.

Detectoarele au un rol esențial în prevenirea tragediilor, deoarece emit alarme sonore care avertizează din timp în cazul izbucnirii unui incendiu sau al acumulării unor concentrații periculoase de monoxid de carbon. Prin acest demers, se urmărește creșterea gradului de siguranță al locuințelor și protejarea vieții cetățenilor din Bihor.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri