10 C
Oradea
25 aprilie 2026
spot_img

Tineri de 22-29 de ani, implicați în trafic de droguri: acțiune amplă la Marghita

- Publicitate -spot_img

PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE DROGURI

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane (trei bărbați și o femeie), cu vârste între 22 și 29 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc. În sarcina a două persoane s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2026, persoanele în cauză ar fi procurat, deținut, intermediat și comercializat direct droguri de mare risc sub formă de „cristal”, către consumatori din zona limitrofă a municipiului Marghita.

Probele administrate au arătat că una dintre persoane, de 23 de ani, ar fi fost principal furnizor de substanțe interzise pentru una dintre persoane, care la rândul său ar fi aprovizionat o altă persoană cercetată în cauză.

Pe parcursul cercetărilor au fost indisponibilizate diferite cantități de drog de mare risc, iar, în urma a 9 percheziții domiciliare efectuate de către polițiști, la data de 1 aprilie 2026, au fost descoperite și ridicate cantități de drog de mare risc 3CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal, canabis, drog de risc, dispozitive de stocare a datelor, peste 3.000 de pachete de țigarete nemarcate, precum și alte mijloace de probă.

La data de 1 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea celor 4 persoane.

Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a trei persoane, pentru 30 de zile. Față de femeie, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea au luat măsura controlului judiciar.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor.

În ceea ce privește țigaretele nemarcate, indisponibilizate în urma perchezițiilor, cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă, varianta asimilată.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri