11.1 C
Oradea
22 aprilie 2026
spot_img

Pericol pe șosele: zeci de șoferi eliminați din trafic în Bihor, în doar 3 zile

- Publicitate -spot_img

CONSUMUL DE ALCOOL ȘI DROGURI LA VOLAN, VIZATE DE POLIȚIȘTII DIN BIHOR, ÎNTR-O AMPLĂ ACȚIUNE, PENTRU SĂRBĂTORI ÎN SIGURANȚĂ

Peste 1.700 de conducători auto au fost testați pentru alcool sau droguri, în cadrul unei ample acțiuni, desfășurată de polițiștii din Bihor, în perioada sărbătoririi Paştelui catolic şi a Floriilor ortodoxe.

Patru bărbați care au condus sub influența alcoolului au fost reținuți de polițiști.

În perioada 3 – 5 aprilie, în contextul celor două mari sărbători creştine de la sfârşit de săptămână, Paştele catolic şi Floriile ortodoxe, polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au acționat pe drumurile publice din județul Bihor, pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența alcoolului și/sau a substanțelor psihoactive.

Acțiunile polițiștilor, desfășurate sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Poliției Române, au vizat și prevenirea și combaterea unor situații de risc, precum și combaterea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice cu viteză excesivă sau neadaptată la condițiile de drum sau a altor abateri generatoare de accidente rutiere.

În cadrul acțiunilor, au fost efectuate 52 de filtre, în cadrul cărora au fost legitimate 2.514 persoane și au fost efectuate 1.717 testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.

În urma acțiunilor desfășurate, polițiștii din Bihor au aplicat, în total, 463 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 285.438 de lei. Totodată, au fost constatate 25 de infracțiuni.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 42 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.

De asemenea, au fost oprite din a circula 48 de autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.

Exemple semnificative:

Patru bărbați, reținuți de polițiștii rutieri bihoreni, după ce au fost implicați în evenimente rutiere fără victime sau au fost depistați în trafic, în timp ce conduceau sub influența alcoolului.

La data de 3 aprilie a.c., în jurul orei 12.50, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat, de 62 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, care, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Ogorului din Oradea, pe direcția strada Nufărului – Calea Aradului, la un viraj ușor spre dreapta, a acroșat un parapet metalic, un indicator rutier cu semnificația „OCOLIRE” și o baliză bidirecțională. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-un alt autoturism, care circula pe respectiva stradă și în parapetul metalic din partea stângă a direcției sale de deplasare.

Evenimentul rutier a fost unul fără victime.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 62 de ani prezenta o concentrație alcoolică de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, la data de 4 aprilie a.c., în jurul orei 07.30, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea au depistat în trafic un bărbat, de 58 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, care, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Războieni din Oradea, a acroșat un autoturism parcat pe strada respectivă.

Și în acest caz, evenimentul rutier a fost unul fără victime.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 58 de ani prezenta o concentrație alcoolică de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, la data de 5 aprilie a.c., la ora 20.50, pe strada Nicolaus Olahus din municipiul Salonta, județul Bihor, polițiștii Biroului Rutier Salonta au depistat în trafic un bărbat, de 37 de ani, din Salonta, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, la data de 4 aprilie a.c., la ora 15.54, pe drumul județean 797, în localitatea Inand, județul Bihor, polițiștii Secției nr.9 de Poliție Rurală Cefa au depistat în trafic un bărbat, de 50 de ani, din comuna Cefa, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorilor auto le-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii bihoreni au dispus reținerea celor patru bărbați, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Polițiștii continuă cercetările în cauză, sub supravegherea unui procuror, pentru comiterea de infracțiuni rutiere.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Cercetat penal, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier, în timp ce conducea fără permis.

La data de 5 aprilie, în jurul orei 12.50, polițiștii din cadrul Poliției orașului Săcueni au fost sesizați că, pe centura localității Săcueni, județul Bihor, s-a produs un eveniment rutier.

La fața locului, polițiștii au constatat că, un tânăr, de 20 de ani, din comuna Suplacu de Barcău, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Irinyi János din localitatea Săcueni, județul Bihor, înspre municipiul Marghita, în momentul în care a ajuns la sensul giratoriu de pe șoseaua de centură a localității, nu s-a asigurat și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care se afla deja în sensul giratoriu.

Evenimentul rutier a fost unul fără victime.

În urma verificărilor efectuuate de polițiști, s-a constatat că tânărul de 20 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosarul penal, iar polițiștii din Săcueni continuă cercetările sub supravegherea unui procuror, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea sub influența alcoolului.

La data de 3 aprilie, la ora 16.18, pe D.N.19C, în localitatea Șimian, județul Bihor, polițiștii din cadrul Poliției orașului Valea lui Mihai, alături de polițiști de frontieră au depistat în trafic, pe sensul de intrare în țară, un bărbat, de 38 de ani, din comuna Plugari, județul Iași, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatului i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției orașului Valea lui Mihai, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere unui vehicul sub influența băuturilore alcoolice.

Au rămas fără permis pentru 3 sau 4 luni, după ce au fost depistați de polițiști în trafic, în timp ce conduceau cu viteză excesivă.

La data de 4 aprilie a.c., la ora 16.56, pe Inelul Rutier Metropolitan Oradea, în afara municipiului Oradea, județul Bihor, polițiștii Serviciului Rutier Bihor – Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat în trafic un tânăr, de 20 de ani, din comuna Oșorhei, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 141 de km/h, înregistrată radar, într-o zonă de limitare a vitezei de deplasare la 90 de km/h, depășind astfel, cu peste 50 de km/h, viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv.

Conducătorul auto care a depășit limita legală de viteză cu peste 50 de km/h a fost sancționat contravențional cu 9 – 20 puncte amendă și cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.

Tot la data de 6 martie, la ora 12.10, tot pe Inelul Rutier Metropolitan Oradea, în afara municipiului Oradea, județul Bihor, polițiștii Serviciului Rutier Bihor – Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat în trafic un bărbat, de 39 de ani, din Austria, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 165 de km/h, înregistrată radar, într-o zonă de limitare a vitezei de deplasare la 90 de km/h, depășind astfel, cu peste 70 de km/h, viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv.

Conducătorul auto care a depășit limita legală de viteză cu peste 70 de km/h a fost sancționat contravențional cu 9 – 20 de puncte amendă și cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 120 de zile.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri