21.1 C
Oradea
17 aprilie 2026
spot_img

Viteză extremă pe DEx16: 208 km/h și permis suspendat 120 de zile

- Publicitate -spot_img

ACȚIUNEA ROADPOL „SPEED” CONTINUĂ ÎN JUDEȚUL BIHOR

183 de participanți la trafic, care au periclitat siguranța pe drumurile publice, sancționați de polițiștii rutieri din Bihor, în ultimele 24 de ore, în cadrul acțiunii ROADPOL „Speed”. 123 dintre aceștia au depășit limitele legale de viteză.

În perioada 13 – 19 aprilie a.c., polițiștii din Bihor acționează în cadrul Acțiunii SPEED, conform Programului Operațiunilor Europene 2026 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), destinată verificării respectării regimului legal de viteză și prevenirii evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă.

Pe parcursul întregii săptămâni, polițiștii rutieri din Bihor, implicați în cadrul amplei acțiuni europene, acționează pe drumurile publice din județ, cu prioritate, pentru depistarea celor care depășesc viteza legală, folosind echipamentele de supraveghere a traficului rutier și măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotare.

Atsfel, în urma abaterilor constatate în ultimele 24 de ore, 183 de participanți la trafic care au periclitat siguranța pe drumurile publice au fost sancționați contravenţional, cu amenzi în valoare totală de 72.498 de lei.

Dintre aceștia, 123 au fost depistați în timp ce conduceau cu viteză peste limita legală.

Totodată, alți 29 de conducători auto au fost depistați în timp ce conduceau fără a purta centura de siguranță, 2 în timp ce depășeau neregulamentar, 2 în timp ce nu acordau prioritate de trecere vehiculelor sau pietonilor, 3 sancțiuni au fost pentru lipsa ITP, iar 24 de participanți la trafic în timp ce săvârșeau alte diverse abateri de la regimul circulației rutiere, toți fiind sancționați pentru abaterile săvârșite.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 9 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.

De asemenea, au fost oprite din a circula 5 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.

Exemple semnificative:

Doi bihoreni au rămas fără permis pentru 3 sau 4 luni, după ce au fost depistați de polițiști în trafic, în timp ce conduceau cu viteză excesivă.

La data de 16 aprilie a.c., la ora 17.15, pe Dex16, în afara municipiului Oradea, județul Bihor, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat în trafic un tânăr, de 26 de ani, din comuna Tarcea, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 208 km/h, înregistrată cu mijloace tehnice omologate, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 120 de km/h.

Totodată, tânărul nu a respectat obligația de a folosi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, iar certificatul de înmatriculare al vehiculului era reținut. De asemenea, acesta nu a avut asupra sa documentele prevăzute de legislația în vigoare.

Conducătorul auto, care a depășit cu peste 88 de km/h limita legală de viteză, a fost sancționat contravențional cu 21 de puncte amendă, în valoare de 4.252,5 lei. De asemenea, i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pe o perioadă de 120 de zile.

De asemenea, la data de 16 aprilie a.c., la ora 16.57, tot pe Dex16, în afara municipiului Oradea, județul Bihor, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat în trafic un bărbat, de 38 de ani, din comuna Sălard, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 185 de km/h, pe un sector de drum limitat la 120 de km/h, depășind astfel limita legală de viteză cu 65 km/h.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu 9 puncte amendă, în valoare de 1.822,5 lei. De asemenea, i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pe o perioadă de 90 de zile.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri