Autovehicule fără stăpân, depistate pe domeniul public

- Publicitate -spot_img

În urma verificărilor efectuate de către Poliția Locală Oradea, au fost identificate următoarele autovehicule presupuse a fi fără stăpân:

Dacia Duster, culoare albă, număr de înmatriculare străin BS-458-KP, situat pe str. Oneștilor, nr. 38;

Peugeot, culoare gri, număr de înmatriculare străin FV 507YJ, situat pe str. Nicolae Șova, nr. 6A;

Volkswagen, culoare albastră, număr de înmatriculare BH 09 PLD, situat pe B-dul Dacia, nr. 53 (proprietar decedat).

Conform prevederilor Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, au fost întocmite procese-verbale de constatare și somații. Acestea au fost afișate direct pe caroseria vehiculelor, în vederea ridicării acestora de către deținătorii legali.

În cazul în care autovehiculele nu vor fi ridicate, acestea vor fi transportate pe str. Academiei nr. 3, spațiu administrat de Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea.

Informații suplimentare pot fi obținute la sediul Direcției Poliția Locală Oradea (str. Iuliu Maniu, nr. 20) sau la numărul de telefon 0359.412.551, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 16:00.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri