Facultatea de Geografie, Turism și Sport, organizatorul evenimentului, consideră cea de a doua ediție a programului de mobilitate mixtă (Blended Mobility), desfășurat sub titlul academic „Bridging Continents: Advanced Erasmus+ Frameworks for Building Intercultural Institutional Networks”, un succes.
În perioada 19 – 29 mai 2026, activitățile fizice desfășurate la Oradea au reunit studenți și cadre didactice de la prestigioase universități partenere din șapte țări: Canada (Toronto Metropolitan University), SUA (University of Illinois Chicago), Ghana (University of Cape Coast), Kenya (Moi University), Namibia (Namibia University of Science and Technology), Tanzania (State University of Zanzibar) și Kosovo (University of Prishtina „Hasan Prishtina”).
Punctul culminant al întâlnirilor multiculturale a avut loc luni – 25 mai 2026, când participanții au fost oaspeți ai unui inedit concurs gastronomic; „În jurul lumii, în bucătărie – mâncăruri internaționale specifice meselor festive”. „A fost un eveniment dedicat promovării diversității culturale, schimbului de bune practici în gastronomie și consolidării colaborării dintre mediul universitar și cel preuniversitar”, subliniază conf. univ. dr. Vasile Grama, prodecan al FGTS și orgaizatorul acestui program de mobilitate.
Studenții specializării Inginerie și Managament în Alimentație Publică și Agroturism, de la Facultatea de Protecția Mediului, alături de elevi ai Colegiului Economic „Partenie Cosma”, ai Colegiului Tehnologic „Mihai Viteazul” și de la Liceul Tehnologic „Horea” din Marghita au transformat diversitatea într-o experiență culinară și culturală de neuitat. „În cadrul unui adevărat festin al simțurilor, oaspeții internaționali și gazdele s-au reunit pentru a-și împărtăși poveștile, aromele și tradițiile, demonstrând că dragostea pentru mâncare bună și cultură nu are granițe”, relatează conf. univ. dr. Vasile Grama.
Activitatea, coordonată de conf. univ. dr. Carmen Georgeta Ghergheleș și ș.l. dr. ing. Daniela Camelia Marele, a reunit elevi, studenți și cadre didactice, oferind un cadru de învățare, dialog și schimb de experiență în domeniul gastronomiei. Participanții au avut ocazia să deguste preparate tradiționale românești, suc de soc și peste 300 de papanași pregătiți special pentru acest eveniment, produse care s-au bucurat de aprecierea oaspeților din străinătate.
Dimensiunea internațională a fost și ea semnificativă. Reprezentanții State University of Zanzibar din Tanzania au pregătit preparatul tradițional „Urojo”, oferind participanților o incursiune în gastronomia est-africană. De asemenea, invitați din: Ghana, Namibia, Kosovo, Kenya, Statele Unite ale Americii și Canada au susținut prezentări interactive despre istoria, tradițiile, portul popular și patrimoniul cultural al țărilor lor.
Prin organizarea acestei activități, Universitatea din Oradea își reafirmă angajamentul pentru promovarea internaționalizării, a educației interculturale și a colaborării dintre mediul academic și cel preuniversitar, contribuind la dezvoltarea unei comunități deschise, inovatoare și conectate la valorile dialogului global.






