Primele concluzii în urma accidentului de la Valea lui Mihai

- Publicitate -spot_img

Marți, 4 aprilie, la ora 12.25, pe D.N.19, în afara localității bihorene Valea lui Mihai, un bărbat de 38 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autotren cu semiremorcă, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, a acroșat din spate un alt autotren cu semiremorcă, condus în fața sa de un bărbat de 45 de ani, din comuna Holod, județul Bihor.

Ulterior, primul autotren (cel condus de bărbatul de 38 de ani) a fost proiectat pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus de o femeie de 60 de ani, din comuna Crasna, județul Sălaj.

Din nefericire, în urma accidentului rutier, femeia care conducea autoturismul a suferit multiple leziuni, care i-au provocat decesul la fața locului.

Polițiștii Biroului Rutier Marghita continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri