Elevii clasei a II-a A ai Școlii Gimnaziale Nr.1 Sântandrei au sărbătorit cu multă emoție și bucurie, cei 105 ani de la Marea Unire, în cadrul unui proiect educațional intitulat sugestiv ” 1 Decembrie, Ziua Națională a României”.
Întregul eveniment a fost pus la punct și coordonat de d-na prof.înv.primar Ancuța Hopidea și de d-na prof.documentarist Andrada Hava.
Copilașii îmbrăcați în straie de sărbătoare și purtând însemne tricolore au pregătit un program artistic de poezii și cântece patriotice. De asemenea, micuții au realizat și o scenetă a Țărilor Române.
„La 1 Decembrie 1918 a fost îndeplinit un vis al națiunii române, acela al desăvârșirii României Mari, prin unirea ultimei provincii, Transilvania, cu România, după ce anterior Basarabia (27 martie 1918) și Bucovina (15 noiembrie 1918) se uniseră cu țara. Așa că ne-am gândit să marcăm așa cum se cuvine acest moment special. Copilașii au fost foarte încântați de propunerea noastră și am reușit ca împreună că avem parte de o atmosferă caldă, emoționantă, plină de trăire, așa cum ar trebui să fie în această perioadă, premergătoare Nașterii Domnului.” ne-a declarat Andrada Hava, profesorul documentarist al școlii.
În sala de clasă, la o Șezătoare, la care au fost invitați și părinții, s-a discutat despre importanța zilei naționale , în acest sens oferind suport dna.psiholog Andreea Dobridan care a adus pentru copii o poveste în mișcare, o poveste frumoasă, colorată și plină de dinamică despre Marea Unire.
„Am discutat și, totodată, conștientizat motivele pentru care ne mândrim că suntem români, despre recunoștința pe care trebuie să o avem față de eroii care s-au jertfit pentru neam, petrecând momente frumoase și educative împreună, iar la sfârșit, s-a dansat Hora Unirii și au fost degustate produse tradiționale.” , a completat d-na prof.înv.primar Ancuța Hopidea





