17.2 C
Oradea
14 iunie 2024
spot_img

Pompierii au descoperit nereguli în școlile din Bihor. Au fost aplicate peste 800 de sancțiuni.

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Peste 130 de controale desfășurate de pompierii bihoreni la instituțiile de învățământ din județ

De la începutul acestui an, până în prezent, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” au executat peste 130 de activități de control și pregătire în domeniul situațiilor de urgență, la unitățile de învățământ din județ.

Astfel, din luna ianuarie, până în data de 01 septembrie, pompierii bihoreni au desfășurat 137 de controale la grădinițe, școli primare, școli gimnaziale și licee din 39 de localități din întreg județul, activități ce vor continua pe parcursul întregului an.

În urma verificărilor efectuate de personalul Inspecției de Prevenire, au fost depistate 1119 de nereguli pe linia apărării împotriva incendiilor, din care 212 au fost remediate pe timpul controalelor. Pentru deficiențele constatate au fost aplicate 896 de sancțiuni contravenționale, din care 854 de avertismente și 42 de amenzi în valoare de 41 000 lei.

Principalele nereguli au constat în: blocarea sau îngustarea căilor de evacuare cu piese de mobilier și alte materiale, neasigurarea limitării propagării incendiului în interiorul construcției și la vecinătăți, instalații electrice defecte sau exploatate necorespunzător, lipsa autorizației de securitate la incendiu, deficiențe de ordin organizatoric, nefuncționarea iluminatului de siguranță pentru evacuarea din clădire etc..

Pe timpul activităților de control, pompierii din cadrul Inspecției de Prevenire și Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților (SPIRC) au organizat și desfășurat peste 200 de instruiri, la care au participat aproximativ 14 800 de preșcolari, elevi, cadre didactice și personal auxiliar din cadrul unităților de învățământ și 143 de exerciții de evacuare și intervenție, în care au fost implicate 10135 de persoane.

De asemenea, pe parcursul primelor opt luni ale anului, exceptând perioada vacanțelor școlare, personalul Inspecției de Prevenire și al SPIRC a derulat acțiuni de informare preventivă și pregătire a elevilor și cadrelor didactice, aferente Campaniilor naționale RISC. “Siguranța NU e un joc de noroc!”, R.I.S.C. “Mai bine previi, decât să nu fii!”, „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău!“ și “Nu tremur la Cutremur”, aceste activități de educație preventivă urmând a fi reluate la nivelul școlilor, începând cu data de 05 septembrie a.c..

Pompierii militari bihoreni vor continua şi în perioada următoare, acțiunile de control la unitățile de învățământ din județ, scopul acestora vizând înlăturarea deficiențelor pe linia apărării împotriva incendiilor, aplicarea legalității și pregătirea elevilor și personalului instituțiilor de învățământ în domeniul situațiilor de urgență.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri