Medicul orădean, dr Andrei Costea, fondatorul Caravanei cu Medici, filiala Bihor, a reunit din nou în jurul lui, o echipă multidisciplinară din toată țara, alături de care va oferi consultații gratuite într-o zonă defavorizată de accesul facil la servicii medicale, la poalele munților Apuseni.

Originar din Ploiești și absolvent al facultății din Brașov, Andrei a ajuns la Oradea și a simțit că aici îi este locul, după ce a întâlnit mentori, iubitori de viață și natură pe care a dorit să-i urmeze și să îi aibă aproape.
Astfel, după ce la 1 octombrie, au recoltat probe pentru infecții, anemii, diabet, screening de cancer și multe alte analize complexe, în zilele de 8 si 9 octombrie, medicii vor oferi consultații gratuite și cursuri de educație medicală pentru copiii și adulții din satele comunei Pietroasa.

Pacienții vor beneficia de o evaluare medicală, consultații de cardiologie, boli interne, neurologie, stomatologie, O.R.L., ecografie generală, tiroidă, cardiacă, dermatologie, urologie, pediatrie, oftalmologie, medicină de urgență, totalizând peste 10 specialități și aparatură medicală demnă de spitalele recunoscute la nivel european.

Caravana se desfașoară cu sprijinul sponsorilor naționali, locali, dar și al primariei Pietroasa, oameni interesați de sănătatea mediului rural, uniți de viziunea dr Costea, medic urgentist, atestat în salvări montane și speologice, care își îndreaptă atenția spre locurile de suflet care l-au format ca om și ca medic.