13.9 C
Oradea
7 octombrie 2024
spot_img

Un bihorean a fost reținut după ce a fost prins de 4 ori, într-un an și jumătate, conducând fără permis.

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Joi, 6 octombrie , la ora 08.15, pe strada Marton Aron din localitatea bihoreană Valea lui Mihai, polițiștii din cadrul Poliției orașului Valea lui Mihai împreună cu cei ai Secției nr.11 de Poliție Rurală Valea lui Mihai au depistat în trafic un bărbat de 43 de ani, din comuna Abrămuț, în timp ce a conducea un autoturism, deși nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România.

Cel în cauză mai este cercetat de polițiștii bihoreni în alte trei dosare penale, pentru fapte similare, comise în perioada aprilie – noiembrie 2021.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii din Valea lui Mihai l-au reținut pe bărbatul de 43 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Valea lui Mihai continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri