La recepție au participat vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Călin Gal, președintele Agenției de Dezvoltare Durabilă Bihor (ADD), Vitalyos Barna, viceprimarul Municipiului Beiuș, Dragoș Balog, și reprezentanți ai firmei de construcții.
Complexul din Beiuș are două bazine de înot didactice de dimensiuni 25×12.5 m, respectiv 6×12.5 m, cu grupuri sanitare, vestiare și tribune. Valoarea investiției este de 7.182.289,53 lei, cu TVA. Lucrările au fost executate de firma Costa Voc Impex SRL.
Complexul va fi predat în administrarea Primăriei Municipiului Beiuș, care va stabili programul și condițiile de funcționare.
În total, sunt șapte astfel de proiecte în tot județul. Până acum au fost recepționate cinci dintre acestea, cele din Săcueni, Nucet, Salonta, Valea lui Mihai și Beiuș. Sunt în curs de finalizare bazinele din Marghita și Ștei.
Consiliul Județean Bihor, prin Asociația de Dezvoltare Durabilă Bihor, gestionează programul de realizare a bazinelor didactice, al căror scop este acela de îmbunătăţire a stării de sănătate şi de dezvoltare a abilităţilor fizice ale locuitorilor din oraşele şi municipiile judeţului.