Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a inspectat vineri dimineața, lucrările de pe șantierul din Centrul Civic, unde se construiesc mai multe pasaje, menite să mute traficul auto în subteran.
Reprezentantul firmei de construcții a anunțat că lucrările au ajuns la un stadiu de aproximativ 25 %. Finalizarea proiectului ar putea avea loc la finalul anului viitor.
Momentan au fost forați 450 de piloți din cei 2.200 necesari construcției. Această procedură ar trebui finalizată până în luna februarie, a anului viitor.
Rețeaua de pasaje subterane din Piaţa Gojdu este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură derulate vreodată în Oradea. Turnarea piloților a început la lucrarea de artă numărul 4, la capătul podului Dacia. Fiecare pasaj va avea câte două rampe, de intrare respectiv ieșire. Momentan se lucrează cu o foreză, urmând să crească ritmul la patru foreze concomitent.
Totodată, continuă lucrările la devierea rețelelor de utillități, precum și la îmbunătățirea devierilor de trafic, conform deciziilor avizate în comisia de circulație.
Începând de săptămâna viitoare, șoferii care vin de pe Calea Mareșal Alexandru Averescu vor putea circula pe două benzi, breteaua de deviere a traficului fiind lărgită pe direcția Averescu – Centru/Magheru.
Lucrările sunt efectuate în cadrul proiectului „Coridor de mobilitate urbană durabilă în Piața Emanuil Gojdu din Oradea – Etapa I”. Prin acest obiectiv de investiții urmează să fie realizate cinci pasaje rutiere subterane în zona Pieței Gojdu.
De asemenea, se vor realiza 12.117 metri pătrați de trotuar pietonal, 660 metri liniari de piste de biciclişti, 990 metri liniari de bandă dedicată transportului public, infrastructură rutieră modernizată, linii de tramvai modernizate, stații de transport create şi modernizate, se vor planta arbori și arbuști și se vor realiza rețele de irigații.
Durata de execuție a lucrărilor este de 24 luni.
Acest obiectiv de investiții este parte componentă a proiectului „Coridorul de mobilitate urbană durabilă din Piaţa Emanuil Gojdu – Piața Cetate, Oradea”, cod SMIS 126216, proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020. Finanțarea nerambursabilă este 98% din valoarea cheltuielilor eligibile.
Lucrările sunt executate de asocierea formată din Freyrom – lider, Leko Construct SRL, Construcții Erbasu S.A, Metabet CF S.A și Procons Group. Valoarea contractului este 85.317.030, 33 lei fără TVA (aproximativ 17,1 mil. euro fără TVA).