Se transplantează o parte a arborilor din Piața Emanuil Gojdu
12 arbori și 6 arbuști din Piața Emanuil Gojdu, locul unde se desfășoară cel mai mare șantier din Oradea, sunt transplantați zilele acestea, cu ajutorul unui utilaj special – Big John 90 D, adus din Ungaria. Exemplarele, cu valoare estetică, sunt scoase cu baloți de pământ care permit plantarea în alt loc, în cazul de față, fiind mutate în zona C a Șanțului Cetății, înspre str. Griviței.
„Lucrările la rețeaua de pasaje au în vedere inclusiv protejarea vegetației existente. Așadar, ne-am dorit să salvăm arborii și arbuștii mai tineri, care au și valoare ornamentală, relocându-i în altă zonă a orașului, fiind extrași mecanic, fără a le afecta rădăcina”, a menționat Florin Birta, primarul Oradiei.
Cei 12 arbori, majoritatea cu un diametru de 30-35 de centimetri, sunt din speciile pin, carpen, ienupăr și tei, iar arbuștii sunt gutui japonezi și photinia.
„După relocare, arborii și arbuștii se vor afla în atenția colegilor mei din Direcția Tehnică, care vor avea grijă să supraviețuiască transplantării. Noi am avut în vedere, aici, arborii cu circumferința mai mare de 25 de centimetri”, a precizat Cristina Stănescu, consilier în cadrul Direcției Tehnice, responsabilă de acțiunea de transplantare.
Arborii care rămân pe amplasamentul actual sunt fără valoare estetică și nu pot fi transplantați din cauza stării lor fiziologice, urmând să fie tăiați.