De câteva zile se toarnă primul strat de asfalt pe centura orașului Aleșd. Constructorul a început asfaltarea dinspre Oradea, la intrarea în Aleșd, în dreapta, imediat după sensul giratoriu ce se profilează la plecarea din DN1.
Primul kilometru de asfalt, până la podul aflat în construcție peste valea ce iese din oraș, în dreptul stației de epurare, a fost finalizat.
De azi va începe turnarea primului strat de asfalt pe celălalt braț al centurii, pe relația Tinăud-Peștiș. Se va asfalta pe întreaga lungime, de la intrarea în Aleșd dinspre Cluj, de la sensul giratoriu ce se amenajează, în dreapta, până la podul ce se construiește în Peștiș, peste vale, la capătul centurii.
„Din cei 5,8 km lungime a celor două brațe ale centurii, se lucrează pe 3,8 km. Ne propunem ca până la sfârșitul acestui an să se întindă și al doilea strat de asfalt pe tronsoanele începute”. a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Momentan, se lucrează și la cele două poduri mai mari, se fac armăturile și se va turna betonul la culee. Până la finalul anului ar urma să fie montate grinzile pe ambele poduri.
Potrivit președintelui CJ Bihor, dacă ritmul actual de lucru se va păstra, centura ar urma să fie dată în trafic în toamna anului viitor.