Băile Felix / Implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea sub influența substanțelor psihoactive.
Sâmbătă, 19 noiembrie, în jurul orei 15.40, pe D.N. 76, la ieșirea din localitatea bihoreană Băile Felix, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Băile Felix au depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, din municipiul Beiuș, care, în timp ce conducea un autoturism, a fost implicat într-un eveniment rutier fără victime, părăsind carosabilul și răsturnându-se într-un șanț.
În urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că tânărul ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.
Celui în cauzăi-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Băile Felix continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.