Incendiu la un autoturism aflat în mers, pe o stradă din Oradea
În dimineața zilei de luni, 28 noiembrie, la ora 08.12, garda de intervenție a Detașamentului 2 Oradea a fost alertată pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism ce rula pe strada Alexandru Cazaban din municipiu.
Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul, care se manifesta violent în partea din față a autovehiculului, în aproximativ 10 minute de la primirea apelului prin 112, în limitele găsite.
În urma evenimentului, generat, cel mai probabil, de un scurtcircuit determinat de un cablu electric defect, au ars materiale combustibile din compartimentul motor, anvelopele roților din față, bordul și parțial, scaunele din față.
Din fericire, conducătorul auto nu a fost rănit, acesta reușind să parcheze rapid mașina și să se autoevacueze la timp.