0 C
Oradea
8 decembrie 2024
spot_img
- Publicitate -spot_img

Șase clădiri publice din Oradea vor primi curent de la sisteme fotovoltaice

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Șase clădiri publice din Oradea vor primi curent de la sisteme fotovoltaice

Consilierii locali au votat în cadrul ședinței extraordinare de azi studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Sisteme fotovoltaice pentru clădiri publice – Municipiul Oradea”, proiect care va fi depus spre finanțare prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

Cele șase clădiri publice care fac obiectul proiectului sunt: Piața Rogerius -Centru de afaceri cu produse agroalimentare, Arena Antonio Alexe, Colegiul Economic Partenie Cosma, Liceul Sportiv Bihorul, Cantina de Ajutor Social și Sala Polivalentă.

„Puterea maximă a celor șase centrale fotovoltaice va fi de aproape un 1 MW, ca să respectăm toate condițiile ghidului de finanțare, urmând ca în etapa următoare, dacă se vor deschide și alte apeluri, să depunem și alte clădiri pentru finanțare”, a precizat primarul Florin Birta, în cadrul ședinței Consiliului Local.

Implementarea proiectului va aduce beneficii reale, precum reducerea consumului de energie electrică din surse convenționale, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (CO2) precum și scăderea cheltuielilor de operare prin scăderea costurilor cu energia electrică la nivelul instituțiilor publice din Municipiul Oradea.

Obiectivul general al investiției este valorificarea resurselor energetice regenerabile pentru producerea energiei „verzi”, pentru autoconsum și reducerea globală a emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul Municipiului Oradea.

Valoarea totală estimată de implementare a proiectului este de 6.581.259,42 lei (TVA inclus), iar valoarea de finanțare nerambursabilă solicitată de 4.666.255,27 lei (fără TVA).

Sursele de finanțare pentru cheltuielile eligibile sunt fondul de coeziune – 85%, bugetul de stat – 15% și bugetul local – cheltuielile neeligibile.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri