8.9 C
Oradea
28 februarie 2024
spot_img

Aproape de o tragedie de proporții, din cauza unei lumânări

Pompierii orădeni au acționat duminică, pentru salvarea mai multor persoane dintr-un bloc de locuințe din Oradea și pentru stingerea incendiului izbucnit la un apartament din imobilul respectiv.

Apelul prin 112, care sesiza izbucnirea incendiului la un apartament situat la etajul 5 al unui bloc cu 9 etaje de pe strada Moldovei din municipiu, a fost primit în dispeceratul ISU Bihor în jurul orei 15.35, moment în care, la adresa indicată, au fost mobilizați pompierii Detașamentului 2 Oradea cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autospecială de lucru la înălțime, precum și trei echipaje de pompieri paramedici cu 3 ambulanțe SMURD și un echipaj al SAJ.


Ajunse la fața locului, forțele de intervenție au acționat concomitent pentru stingerea focarelor si pentru evacuarea locatarilor din apartamentele în care pătrunsese fumul.
Echipajele de stingere au localizat și lichidat rapid (în cca. 10 minute) incendiul, care se manifesta într-una din cele trei încăperi ale locuinței, echipajele de căutare-salvare au verificat apartamentele și au evacuat 10 persoane, din care două cu ajutorul autospecialei de lucru la înălțime, iar echipajele de pompieri paramedici și cel al SAJ au asistat patru persoane, din care trei, intoxicate ușor cu fum, au refuzat transportul la spital.
Proprietarei apartamentului, care se intoxicase cu fum și suferise un traumatism cranio-cerebral, i-au fost acordate îngrijirile care se impuneau, fiind transportată ulterior la UPU Oradea.

Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată.

Măsuri de prevenire a unor astfel de evenimente:
 
În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, care se pot solda cu mari pagube materiale și uneori, din nefericire, chiar cu pierderi de vieți omenești, pompierii militari bihoreni vă recomandă să nu amplasați lumânările aprinse în apropierea materialelor combustibile (mobilier, perdele, cărți, draperii, hârtie etc.) ori în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele, pentru a nu le răsturna şi provoca incendii.


Folosiți întotdeauna un suport special pentru lumânări, care să fie rezistent la temperaturi ridicate și suficient de mare pentru a proteja de picături de ceară topită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri