21.1 C
Oradea
20 aprilie 2025
spot_img

Autovehicul fără stăpân ridicat de pe domeniul public

- Publicitate -spot_img

În urma verificărilor efectuate de Poliția Locală Oradea, a fost depistat pe str. Mehedinți, nr. 17, autovehiculul marca Ford, de culoare neagră, cu numărul de înmatriculare BH 52 CAR, presupus a fi fără stăpân.

În acest sens, a fost întocmit procesul-verbal de constatare și somația, în vederea ridicării autovehiculului de către deținătorul legal. Aceasta a fost afișată pe caroseria autovehiculului, conform prevederilor Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, ori al unităților administrativ-teritoriale.

În situația în care autovehiculul nu va fi ridicat de către deținătorul legal, acesta va fi ridicat și transportat pe str. Academiei nr. 3, spațiu administrat de către Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea. 

Informații suplimentare se pot obține la sediul Direcției Poliția Locală Oradea – str. Iuliu Maniu, nr. 20, sau la numărul de telefon 0359.412.551, în intervalul orar 8:00-16:00.

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri