17.8 C
Oradea
21 mai 2024
spot_img

O florărie a luat foc în toiul nopții. O țigară ar fi provocat incendiul

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Incendiu la o florărie de la parterul unui bloc din Oradea

În cursul nopții de miercuri spre joi, 29 decembrie, pompierii orădeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o florărie situată la parterul unui bloc de pe Bulevardul Decebal din municipiu, reușind să stingă focarele în mai puțin de 10 minute și să împiedice propagarea flăcărilor în interiorul magazinului și la apartamente.

Apelul prin 112, care semnala producerea evenimentului a fost primit în jurul orei 02.20, la fața locului fiind mobilizate imediat, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului 2 Oradea, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și cu ambulanța SMURD a subunității.

Pompierii au localizat și lichidat incendiul, care se manifesta la florăria situată la parterul unui bloc de locuințe cu 4 etaje, în limitele găsite, în mai puțin de 10 minute, reușind să împiedice extinderea flăcărilor în interiorul florăriei și la apartamentele blocului. Forțele de intervenție au acționat totodată pentru ventilarea casei scării (care era inundată cu fum) și au verificat fiecare apartament pentru a se asigura că nu există persoane intoxicate cu fum. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Evenimentul, generat, cel mai probabil, de o țigară nestinsă aruncată în pubela aflată în imediata proximitate a florăriei, s-a soldat cu arderea termoizolației de pe fațada magazinului, pe o suprafață de circa 50 de metri pătrați, a unei marchize, a unei ferestre și a pubelei.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri