0 C
Oradea
8 decembrie 2024
spot_img
- Publicitate -spot_img

Controale pentru depistarea delictelor silvice. Au fost date amenzi în valoare de peste 50.000 de lei

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Peste 147 de metri cubi de lemn rotund și cherestea, fără proveniență legală, în valoare totală de 30.377 de lei, confiscați faptic sau valoric de polițiștii bihoreni, în cadrul unei acțiuni comune.

În perioada 11- 12 ianuarie, polițiștii bihoreni au acționat pe raza circumscripției judiciare Oradea și a Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș, pentru a preveni și combate delictele din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, pentru siguranța traficului rutier și pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică în rândul comunităților locale.

În cadrul acțiunii, în care au fost implicați 35 de polițiști de la Serviciul de Ordine Publică, de la Secția nr.2 de Poliție Rurală Beiuș, de la formațiunile de ordine publică și poliție rutieră din cadrul Poliției Municipiului Beiuș, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Oradea și cu jandarmi bihoreni, au fost legitimate 213 persoane, au fost controlate 183 de autovehicule, au fost efectuate controale la 30 de societăți comerciale și au fost verificați 11 agenți de pază.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale, din care 36 la Codul Rutier, 14 la H.G. nr.301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, patru potrivit prevederilor Legii nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, alte două în baza Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, valoarea totală a amenzilor fiind de 54.795 de lei.

Totodată, au fost confiscați faptic sau valoric 147,82 de metri cubi de material lemnos de diferite specii, în valoare totală de 30.377 de lei.

Exemple:

Astfel, joi, 12 ianuarie, în urma unui control efectuat de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol – Serviciul de Ordine Publică împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Oradea la un depozit de material lemnos al unei societăți comerciale din comuna Buntești, județul Bihor, s-a constatat că, în perioada 1 septembrie – 20 octombrie 2022, societatea respectivă ar fi expediat 140,76 metri cubi de lemn rotund, din speciile molid şi fag, fără proveniență legală.

În consecință, societatea comercială în cauză a fost sancționată contravențional, conform prevederilor Legii nr.171/2010, cu amendă în valoare de 15.000 de lei.

Totodată, a fost dispusă confiscarea valorică a celor 140,76 metri cubi de lemn rotund, în valoare totală de 28.000 de lei.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri