20 C
Oradea
10 septembrie 2024
spot_img

(Video) Traficanți de droguri din Bihor, prinși în plină stradă cu un kilogram de cannabis

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Joi, 26 ianuarie, pe o stradă din municipiul Oradea, polițiștii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea, au realizat o acțiune de prindere în flagrant delict a doi bărbați, de 26 și 40 de ani, ambii din comuna Pocola, județul Bihor, bănuiți de comiterea infracțiunii de trafic intern și internațional de droguri de risc.

Cei doi bărbați au fost prinși în flagrant delict în momentul în care au ridicat, de la o firmă de curierat, un colet provenit dintr-o țară a Uniunii Europene, care conținea aproximativ 1 kilogram de cannabis.

Tot joi, 26 ianuarie, pentru documentarea și probarea activității infracționale a celor în cauză, au fost efectuate 4 percheziții domiciliare la imobilele deținute sau folosite de aceștia, în cadrul cărora au fost descoperite și ridicate în vederea cercetărilor peste 200 de grame de cannabis, cântare elecronice de înaltă precizie și 3.200 de lei.

Cele două persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Oradea, iar după audierea lor, procurorul D.I.I.C.O.T. a dispus reținerea acestora, pentru 24 ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bihor.

Vineri, 27 ianuarie, Tribunalul Bihor a emis pe numele celor doi bărbați mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Acțiunea de prindere în flagrant delict a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, de sprijinul Poliției Municipiului Beiuș din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri