Oradea / Implicat într-un eveniment rutier fără victime, a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Sâmbătă, 28 ianuarie, în jurul orei 23.55, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 36 de ani, din comuna bihoreană Derna, care, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Aradului din municipiul Oradea, a intrat în coliziune cu bordura din beton a scuarului situat pe mijlocul părții carosabile, din sensul giratoriu de la intersecția cu strada Oneștilor, a abandonat autoturismul și a părăsit locul evenimentului rutier, iar ulterior s-a întors la fața locului.
Evenimentul rutier a fost unul fără victime.
La solicitarea legală a polițiștilor rutieri, cel în cauză a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.