Municipalitatea depune spre finanțare un proiect de peste 15 milioane de euro care vizează dotarea unităților de învățământ din oraș
Toate unitățile de învățământ din Oradea, aflate în subordinea Consiliului Local, vor putea fi dotate cu mobilier, echipamente IT și materiale didactice. În acest sens, consilierii locali au votat proiectul care va fi depus spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componența C15 – Educație.
43 de școli, licee și grădinițe, precum și Palatul Copiilor vor putea fi dotate cu echipamente achiziționate din bani europeni. În acest sens, Primăria Municipiului Oradea prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională depune spre finanțare proiectul „Dotarea unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Oradea” prin PNRR, Componența C15 – Educație. Valoarea acestuia este de 63.208.572,71 lei fără TVA, respectiv 75.218.201,52 lei (cu TVA inclus), finanțarea nerambursabilă fiind de 100%.
Prin proiect vor fi dotate 1.275 săli de clasă și de grupă cu mobilier și materiale didactice: bănci, scaune, catedre pentru profesori, dulapuri pentru elevi, dulapuri pentru materiale didactice și alte materiale didactice.
1.322 de săli de clasă și de grupă vor avea table interactive, laptopuri sau sisteme all-in-one pentru cadrele didactice, sisteme de sunet, camere videoconferință, imprimante, scannere documente precum și alte dotări.
Totodată, vor fi dotate cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale 31 de laboratoare de științe împărțite astfel: 5 laboratoare de fizică, 4 laboratoare de chimie, 2 laboratoare de biologie și 20 de laboratoare multidisciplinare (fizică, chimie și biologie).
33 de laboratoare de informatică vor fi echipate cu table interactive, sisteme de tip desktop cu monitor, sisteme all-in-one sau laptopuri, sisteme sunet, imprimante, camere videoconferință, router wifi și alte dotări, în timp ce 33 de cabinete școlare vor fi dotate cu mobilier specific și materiale didactice specifice, inclusiv echipamente digitale pentru diferite discipline precum: limbi moderne, cabinet multidisciplinar la nivelul ariei curriculare om și societate, desen tehnic construcții și altele.
De asemenea, 42 de cabinete pentru asistență psihopedagogică vor primi mobilier specific și materiale didactice specifice inclusiv echipamente digitale, precum jocuri de dezvoltare personală și albume logopedice.
În cadrul proiectului vor mai fi dotate 40 de săli de sport cu mobilier specific și materiale didactice specifice, precum: bancă gimnastică, ladă gimnastică, masă tenis interior sau materiale pentru jocuri sportive, în timp ce 4 ateliere de practică pentru învățământul profesional și tehnic din Oradea vor fi dotate cu materiale didactice și echipamente digitale. Atelierele de practică vizează domenii precum: construcții, instalații, mecanică sau alimentație publică.
Până în acest moment municipiul Oradea a finanțat prin fonduri europene 12 proiecte de reabilitare de licee, școli și grădinițe, 2 proiecte de construire a unor grădinițe și construirea campusului de la Colegiul Economic Partenie Cosma. Totodată, prin PNRR a fost obținută finanțare pentru reabilitarea a 27 de unități de învățământ. Astfel, municipiul Oradea a finalizat sau derulează peste 40 de proiecte din domeniul educației, în valoare de aproximativ 80 de milioane de euro.