Oradea / Implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea sub influența alcoolului.
Vineri, 14 aprilie, la ora 08.45, pe strada Nufărului din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 58 de ani, din Oradea, care, în timp ce conducea un autoturism, la intersecția cu strada Grigore Moisil nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric aflat în funcțiune și a acroșat un alt autoturism condus de o orădeancă.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 58 de ani prezenta o concentrație alcoolică de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.





