În data de 26 aprilie, Asociația Frends, filiala Oradea a avut plăcerea de a organiza un eveniment destinat Asociației Deficienților Locomotori Bihor. Acesta s-a desfășurat sub forma unui concert live la restaurantul XO din Oradea și și-a propus să încurajeze persoanele cu dizabilități, să le dea curaj să iasă în spațiile publice, să se bucure de evenimente culturale și să socializeze.
Tudor Vâșcan, inițiatorul concertului, și-a propus să aducă un strop de lumină în viața acestor oameni încercați de greutăți și a provocat artiștii să interpreteze piese cu mesaj motivațional, prin care să inspire auditoriul.
Evenimentul special s-a desfășurat cu sprijinul mai multor persoane cu suflet mare. Mulțumirile se adresează, în primul rând, artiștilor Mihaela Simai și Horațiu Letea, pentru atmosfera creată și armonia cu care au încântat publicul, precum și către domnul Lucian Badea, care a asigurat sonorizarea evenimentului, și domnul Kocsis Olivér Géza pentru boxe.
De asemenea, recunoștința organizatorilor și a publicului se îndreaptă spre Dan Palaghianu pentru mixer și pentru că și-a pus restaurantul la dispoziție, unul dintre puținele restaurante din Oradea care facilitează accesul persoanelor ce se află într-un scaun cu rotile.
Mulțumiri deosebite se îndreaptă și spre Ovi Milian, care a făcut cunoscută inițiativa în rândul persoanelor cărora le-a fost vizat acest eveniment, dar și celor care au ales să petreacă o seară de miercuri în compania muzicii bune și a discuțiilor relaxante.
Echipa promite că vor urma multe proiecte interesante pentru comunitate, care vor fi anunțate pe paginile asociației de Facebook și Instagram.





