Pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea, Detașamentului 2 Oradea și Gărzii 1 Mai acționează cu 7 autospeciale de intervenție și 6 motopompe, pentru gestionarea a 14 situații de urgență generate de fenomenele meteorologice periculoase manifestate la nivelul municipiului, desfășurând patru operațiuni de degajare a copacilor doborâți de vântul puternic pe carosabil ( pe străzile Calea Aradului, Borșului, Armatei Române și pe DN 19, la ieșirea din Oradea spre Biharia) și 10 misiuni de evacuare a apei din curți, pivnițe și un garaj situate pe străzile Aleșdului, Clujului, Ion Bușiția, Privoghetorii, Aurel Covaci, Valentin Zaharia, Borșului și Ion Mincu.
De asemenea, pompierii Detașamentului Marghita intervin în localitatea Cuzap pentru evacuarea apei dintr-o locuință.