0 C
Oradea
9 decembrie 2023
spot_img
- Publicitate -spot_img

Șoferul beat care a provocat accidentul de pe Calea Aradului, reținut de polițiști. S-ar fi aflat și sub influența drogurilor

Oradea / Reținut de polițiștii rutieri bihoreni, după ce a fost implicat într-un accident rutier cu fugă, în timp ce conducea sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.

Joi, 22 iunie, la ora 17.48, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112, polițiștii Biroului Rutier Oradea au fost solicitați să intervină pe strada Calea Aradului din municipiul Oradea, unde s-a produs un accident rutier.

În urma investigațiilor efectuate la fața locului de polițiștii rutieri orădeni, s-a constatat că, un tânăr de 25 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Aradului, la intersecția cu strada Traian Blajovici, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, nu ar fi acordat prioritate de trecere și ar fi acroșat, astfel, un minor de 12 ani, din Oradea, care se afla, în calitate de pieton, în traversarea străzii pe trecerea destinată pietonilor, marcată şi semnalizată corespunzător, în timp ce se deplasa pe lângă o trotinetă electrică.

După producerea accidentului rutier, conducătorul auto ar fi părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției, fiind depistat la scurt timp de polițiștii orădeni, pe o stradă din apropierea locului producerii accidentului.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că tânărul de 25 de ani prezenta o concentrație alcoolică de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că tânărul de 25 de ani ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.

Celui în cauză i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și a prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv.

În urma accidentului rutier, minorul a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma adminsitrării probatoriului, polițiștii Serviciului Rutier au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, față de tânărul de 25 de ani.

În cursul acestei zilei, cel în cauză va fi prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în vederea dispunerii de măsuri legale.

Polițiștii Serviciului Rutier Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor producerii accidentului rutier, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri