În dimineața zilei de luni, 14 august, în jurul orei 03.00, pompierii militari bihoreni au intervenit în localitatea Oradea, strada Santăului, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locomotiva unui tren de călători care circula pe ruta Oradea – Halmeu.
Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 03:00, moment în care la fața locului au fost mobilizate operativ, echipajele Detașamentului 2 Oradea, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.
Locomotiva avea atașate trei vagoane în care se aflau aproximativ 20 de călători. Pasagerii s-au autoevacuat, astfel că, din rândul acestora, nicio persoană nu a fost rănită. Pompierii militari au acționat pentru stingerea incendiului și asigurarea măsurilor de siguranță pentru tractarea trenului până în Gara Episcopia.
Incendiul a izbucnit la compartimentul motor, cauza probabilă fiind un scurtcircuit.
În urma producerii evenimentului, a ars compartimentul motor.