Depistați de polițiști în trafic, în timp ce conduceau sub influența alcoolului.
Luni, 14 august, la ora 19.53, pe drumul județean 108K, în localitatea bihoreană Remeți, polițiltii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod au depistat în trafic un bărbat 60 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot luni, 14 august, în jurul orei 00.40, pe strada Victoria din Băile Felix, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Băile Felix au depistat în trafic un bărbat de 32 de ani, din comuna Andreiașu de Jos, județul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și având o concentrație alcoolică de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, marți, 15 august, la ora 18.17, pe drumul comunal 44, în localitatea bihoreană Fughiu, polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea au depistat în trafic un bărbat de 58 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, luni, 14 august, la ora 03.02, pe drumul comunal 172A, în afara localității bihorene Cacuciul Nou, polițiștii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod au depistat în trafic un bărbat de 27 de ani, din comuna Marca, județul Sălaj, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.