La data de 22 mai 2023, a fost semnat contractul de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul ,,Renovarea energetică aprofundată a clădirii publice Poliția Municipiului Oradea”.
Această etapă are o importanță majoră în atingerea obiectvelor proiectului cu titlul ,,Renovarea energetică aprofundată a clădirii publice Poliția Municipiului Oradea” C5-B2.2.b17, realizat de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă/ Componenta 5 – Valul renovării/ Axa 2-Schema de Granturi pentru eficienţă energetică în clădiri publice/ Operaţiunea B.2. – Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice.
La data de 22 august 2023 a fost contractat serviciul de asistență tehnică – dirigenție de șantier, iar la 14 septembrie 2023, a fost semnat contractul de închirirere a unui imobil, pentru relocarea polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Oradea, pe perioada executării lucrărilor.
Astfel, începând cu data de 25 septembrie 2023, până la finalizarea lucrărilor, sediul temporar al Poliției Municipiului Oradea se va afla pe strada General Gheorghe Magheru nr. 23 (fostul sediu al firmei Proiect Bihor).
În perioada 18 – 24 septembrie, perioadă în care are loc relocarea, pentru situații aflate în competența Poliției Municipiului Oradea, cetățenii sunt rugați să se adreseze la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, din strada Parcul Traian nr.18, municipiul Oradea, unde, echipe de polițiști orădeni, specializate pe domeniile din competență, vor fi la dispoziția cetățenilor, pentru a prelua și soluționa prompt sesizările sau solicitările acestora sau pentru a efectua orice alte activități specifice muncii de poliție, din competența polițiștilor orădeni.
Execuția lucrărilor de renovare energetică la clădirea situată în strada Calea Aradului nr. 6 din municipiul Oradea va fi demarată începând cu data de 25 septembrie 2023, având un termen de finalizare al lucrărilor până la data de 30 iunie 2024. Până la finalul anului 2023, vor fi realizate lucrările în interiorul clădirii și refacerea acoperișului.
Valoarea totală a proiectului (cu TVA) este de 15.265.140,06 lei, dintre care 5.383.513,95 de lei fonduri externe nerambursabile; (4.523.961,30 lei valoarea eligibilă din PNRR și 859.552,65 lei valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile din PNRR); respectiv 9.881.626,11 de lei – finanțare publică națională.
Data începerii proiectului: 30.09.2022;
Data finalizării proiectului: 30.09.2024;
Obiectiv general al proiectului este îndeplinirea standardelor și cerințelor Uniunii Europene, coroborat cu necesitatea mondială de a reduce consumurile de energii convenționale, reducerea consumului de energie și al emisiilor de dioxid de carbon, reducerea cheltuielilor cu utilitățile și implicit protejarea mediului înconjurător.