Un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, din satul bihorean Dumbrava, și-a pierdut viața luni seara, după ce a fost lovit de o mașină, în timp ce era pe bicicletă. Impactul extrem de puternic l-a proiectat în afara carosabilului.
Potrivit martorilor, accidentul a avut loc cu puțin înainte de ora 22.00, pe șoseaua principală care leagă satul Dumbrava de localitatea Tinca.
La fața locului a fost trimis un echipaj SMURD, dar în ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul nu a mai putut fi readus la viață.
Actualizare
Luni, 2 octombrie, la ora 21.35, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, pe D.N.76, în localitatea bihoreană Dumbrava, s-a produs un accident rutier.
Polițiștii Biroului Rutier Beiuș s-au deplasat cu operativitate la fața locului, iar în urma investigațiilor efectuate, au constatat că, un bărbat de 41 de ani, din comuna Holod, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 795, în localitatea Dumbrava, pe direcția Holod – Râpa, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi acroșat din spate o bicicletă, pe care se deplasa, în aceeași direcție, un bărbat de 66 de ani, din Dumbrava.
În urma accidentului rutier, bărbatul de 66 de ani, care circula pe bicicletă, a suferit multiple leziuni, în urma cărora, din nefericire, a decedat, la fața locului.
În urma testării conducătorului autoturismului cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.
Polițiștii Biroului Rutier Beiuș continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.