0 C
Oradea
8 decembrie 2024
spot_img
- Publicitate -spot_img

Acces mai ușor pentru bihoreni la servicii medicale de calitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Acces mai ușor pentru bihoreni la servicii medicale de calitate

Consiliul Județean Bihor și instituțiile partenere au finalizat proiectul IPHEALTH RO-HU 449, un proiect amplu transfrontalier România –Ungaria dedicat îmbunătățirii serviciilor medicale în regiune. IPHEALTH reprezintă un pas important către dezvoltarea și modernizarea sistemului de sănătate din județul Bihor.

Astăzi, 20 decembrie, la sediul instituției, a avut loc o conferință de presă care a marcat finalizarea acestor investiții. Conferința a fost susținută de vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, managerul Spitalului Județean de Urgență Bihor, Gheorghe Carp, șeful UPU-SMURD Bihor, Hadrian Borcea, și directorul Serviciului Public Județean Salvamont Salvaspeo Bihor, Pinter Istvan.

Au fost prezenți, de asemenea, partenerii proiectului: primarul orașului Aleșd, Ioan Todoca, primarul municipiului Marghita, Marcel Sas-Adăscăliții, primarul municipiului Salonta, Török László, prodecanul Facultății de Medicină și Farmacie din Oradea, Annamaria Pallag, și reprezentanți ai spitalelor din județ.

Un proiect valoros atât prin prisma sumelor investite, 13 milioane de euro, cât mai ales prin valoarea beneficiilor pe care cei aproximativ 700.000 de cetățeni de o parte și de alta a graniței le vor avea.A fost un proiect extrem de complex și reprezintă un rezultat al unei colaborări foarte bune în plan instituțional”, a declarat Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.

Proiectul „Integrated project for sustainable development in the mountain area of Bihor County, improvement of access and development in health care services in case of medical interventions for emergency situations” – acronym IPHEALTH –  FA Phase,  Cod eMS:  ROHU 449 a fost realizat de Consiliul Județean Bihor, ca lider, și partenerii din România: Primăria Municipiului Oradea, Primăriile Aleșd, Beiuș, Marghita și Salonta, Universitatea Oradea, prin Facultatea de Medicină și Farmacie, Salvamont Bihor, ISU „Crișana” Bihor, alături de partenerii din Ungaria, respectiv Autoguvernarea Berettyóújfaluși Spitalul „Gróf Tisza István”.

Un obiectiv important a fost îmbunătățirea serviciilor medicale în zona montană a județului, prin construirea a două centre medicale de urgență în Padiș și Stâna de Vale. Aceste centre, sub coordonarea Serviciului Județean Salvamont Salvaspeo Bihor, sunt echipate cu autovehicule de teren, vehicule de transport pentru intervenții, și echipamente medicale destinate acordării primului ajutor și imobilizării pacienților în vederea transportului. De asemenea, au fost achiziționate echipamente de comunicații, navigație și IT, precum și echipament tehnic specializat pentru intervenții de salvare montană și speologică.

Concomitent, s-a avut în vedere îmbunătățirea serviciilor medicale și de salvare prin achiziționarea de echipamente medicale de căutare-salvare, donate în mod gratuit către partenerul I.S.U. ”Crișana” Bihor.

Consiliul Județean Bihor a realizat următoarele:

În folosința Serviciului Județean Salvamont Salvaspeo Bihor:

2 centre medicale de urgență dotate și echipate, la Padiș și Stâna de Vale;

4 mașini de teren 4×4;

12 seturi de haine de protecție utilizate în salvarea montană;

În folosința Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Crișana”:

1 autospecială de căutare și salvare;

1 autospecială pentru stingerea incendiilor forestiere;

Materiale pentru descarcerare și intervenții subacvatice;

1 dronă de căutare și salvare;

2 camere video termoviziune/infraroșu;

5 defibrilatoare automate externe;

10 kituri de căutare și salvare;

2 monitoare pacient cu defibrillator;

2 baloane de iluminare;

1 turn de iluminare.

Una dintre cele mai mari realizări ale acestui proiect este introducerea de tehnologii precum telemedicina, cu scopul este de a oferi îngrijiri de urgență permanente, facilitând localizarea, diagnosticarea și tratarea rapidă a pacienților. Primăria Municipiului Oradea a derulat procedurile de achizițe pentru următoarele investiții:

Sistemul de telemedicină inter-spitalicească cu componentele aferente, precum și Sistemul PACS vor fi folosite de partenerii proiectului prin instalarea, functionarea si operarea acestora în cadrul spitalelor aflate in administrarea UAT-urilor, după cum urmează: A.T Mun. Beiuș pentru Spitalul Beius; U.A.T Mun. Marghita pentru Spitalul Municipal „Dr. Pop Mircea”; U.A.T Orasul Aleșd pentru Spitalul Orășenesc Alesd; U.A.T Mun. Salonta pentru Spitalul Municipal Salonta; UAT Mun. Oradea pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea si Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu Oradea”; UAT Judetul Bihor – Serviciul Judetean Salvamont Salvaspeo Bihor;

Două Laringoscoope video cu ecran LCD și stocare de date pentru a fi folosite de Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea – beneficiarul final;

Computerul Tomograf cu 128 slice-uri pentru a fi folosit de Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea;

Cele 10 paturi electrice pentru ATI pentru a fi folosite de Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea în scopul de a îmbunătății condițiilor din secția ATI;

Sistemele Angio CT și IMAGISTIC SPECT CT pentru a fi folosite de Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, cu scopul de a echilibra inegalitățile în domeniul oncologiei la nivelul județelor Bihor și Hajdu – Bihar;

Două aparate radiologice digitale pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea (1 buc) și Spitalul Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu Oradea (1 buc.);

O ambulanță echipată în vederea scurtării timpului de intervenție al personalului medical pentru cazurile de urgență.

Pentru Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universității din Oradea s-a realizat construirea și dotarea unui centru de formare continuă de abilități practice, cu următoarele module de pregătire și formare:

Modulul Anatomie (atlas de anatomie, anatomie patologică, disecție virtuală, ortopedie, traumatologie, etc.)

Modul ATI (simulator manevre resuscitare, intubare, defibrilare, tratament, etc.)

Modul Discipline Chirurgicale (exersarea manevrelor de chirurgie laparoscopică)

Modul Endoscopie (simulator proceduri endoscopice)

Modul Ecografie (simulator proceduri ecografice)

Modul Medicină Dentară (masă de lucru, fantom pentru exersare studenți, rezidenți)

În Municipiul Marghita, Municipiul Salonta, Orașul Aleşd şi Municipiul Beiuş au fost achiziţionate pentru spitalele locale câte două aparate de ecografie şi câte un aparat de radiografie digitală.

Partenerul din Ungaria, Autoguvernarea Locală Berettyóújfalu a dotat cu echipamente medicale un centru medical de recuperare și  reabilitare pentru pacienţi, în cadrul spitalului Gróf Tisza István.

Proiectul a fost finanțat prin Programul Interreg V-A România – Ungaria 2014-2020, AP 4: Îmbunătăţirea serviciilor de îngrijire a sănătăţii, PI 9/a: Investiţii în infrastructura medicală și socială, care contribuie la dezvoltarea națională, regională și locală, reducând inegalitățile în ceea ce privește statusul de sănătate, promovând incluziunea socială prin accesul îmbunătățit la serviciile sociale, culturale și recreative și tranziția de la serviciile instituționale la cele comunitare.

Valoarea totală a proiectului este de 13.049.572,49 euro, din care 10.706.344,21 euro FEDR.

Programul Interreg V-A România-Ungaria este destinat finanțării unor proiecte comune româno-ungare, care abordează nevoi identificate pe ambele laturi ale graniței şi care necesită o abordare comună, precum şi soluții inovative, contribuind astfel la dezvoltarea sustenabilă a zonei eligibile. Programul este o continuare a programelor de cooperare transfrontalieră implementate în regiune şi dispune de un buget total de aproximativ 232 milioane euro, din care, 189 milioane de euro, reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională. Zona eligibilă a programului cuprinde judeţele Arad, Bihor, Satu Mare şi Timiş pe partea română a graniței şi, respectiv, judeţele Békés, Csongrád, Hajdú-Bihar și Szabolcs-Szatmár-Bereg, pe partea ungară a acesteia.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Uniunii Europene.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri