Vieţi salvate prin transplant! A dărui o şansă la viaţă celor aflaţi în suferinţă este unul din cele mai nobile gesturi, o dovadă a iubirii faţă de semeni ce nu poate fi cuantificată în cuvinte.
De la începutul lunii decembrie şi până în prezent, la Bucureşti, Oradea şi Baia Mare, patru familii au decis să spună DA pentru viaţă!
La Spital Clinic Județean de Urgență Bihor – Oradea, s-a încheiat în cursul serii de joi, 14 decembrie, cea de-a 19-a prelevare de organe şi ţesuturi din cadrul acestei unităţi sanitare de la începutul acestui an şi până în prezent, de la un donator în vârstă de 67 de ani. Datorită familiei donatorului, care şi-a găsit puterea de a face gestul altruist pentru donarea de organe, alţi 4 oameni necunoscuţi au primit o nouă şansă la viaţă prin transplanturile de rinichi la Cluj şi cornee la Bucureşti. Din motive medicale, ficatul prelevat nu a putut fi transplantat.
La Spitalul Universitar de Urgenta Elias, s-a realizat vineri, 1 decembrie, o intervenţie de prelevare de organe şi ţesuturi, prin bunăvoinţa familiei unui pacient în vârstă de 42 de ani, aflat în moarte cerebrală. Datorită familiei donatorului, care şi-a găsit puterea de a face gestul altruist pentru donarea de organe şi cu mult efort şi profesionalism din partea echipei ATI şi de coordonare a Spitalului Elias, alţi 3 oameni au primit o nouă şansă la viaţă, prin transplanturile de ficat şi rinichi, iar alte 2 persoane şi-au recăpătat vederea datorită transplanturilor de cornee. Intervenţiile de prelevare şi transplant au fost realizate de echipele chirurgicale de la Institutul Clinic Fundeni pentru ficat şi rinichi şi Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice Bucureşti pentru cornee.
La Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti, familia îndurerată a unui alt pacient, transferat de la Spitalul Judetean de Urgenta Targoviste, a găsit puterea de a ajuta alţi semeni, fiind de acord cu donarea de organe şi ţesuturi. Astfel, în cursul dimineţii de 11 decembrie, s-a realizat o nouă intervenţie de prelevare multiorgan, de la pacientul în vârstă de 43 de ani, aflat în moarte cerebrală. Gestul de mărinimie al familiei, alături de efortul echipelor medicale, a adus speranţa pentru alţi 3 români a căror unică şansă la viaţă era un transplant de ficat sau rinichi, iar alţi 2 pacienți și-au recăpătat vederea datorită transplanturilor de cornee. Intervenţiile de prelevare şi transplant au fost realizate de echipele chirurgicale de la Institutul Clinic Fundeni pentru ficat şi rinichi şi Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice Bucuresti pentru cornee.
Sâmbătă, 16 decembrie, la Spitalul Judetean de Urgenta „Dr Constantin Opris” Baia -Mare, familia îndurerată a unui pacient de 61 de ani, aflat în moarte cerebrală, găsea puterea de a ajuta alţi oameni, de a oferi altor familii şansa de a-i avea pe cei dragi alături, fiind de acord cu donarea de organe. Pentru intervenţiile de prelevare a organelor, au fost prezente echipele chirurgicale de la Institutul Clinic Fundeni – pentru ficat, #ICUTR Cluj – pentru rinichi şi Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice Bucuresti pentru cornee. Operaţiile de transplant s-au încheiat cu succes.
„Mulţumim celor care au înţeles că donarea de organe şi transplantul salvează vieţi! Dedicarea şi efortul echipelor medicale, de la donare la transplant, demonstrează, prin rezultate, că transplantul este intervenţia salvatoare de vieţi realizată la cel mai înalt grad de profesionalism şi responsabilitate.”, au transmis reprezentanții Agenției Naționale de Transplant