8.9 C
Oradea
28 februarie 2024
spot_img

Revelion în siguranță. Peste 100 de patrule de Poliție vor fi zilnic în stradă

La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au fost luate măsuri suplimentare pentru menţinerea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică la trecerea dintre ani.

Peste 900 de poliţişti vor fi la datorie în județul Bihor, pentru ca bihorenii să sărbătorească trecerea în Noul An în liniște și siguranță.

În perioada 30 decembrie a.c. – 2 ianuarie 2024, odată cu sărbătorirea trecerii în Noul An, la nivelul județului Bihor va fi mobilizat un dispozitiv similar celui care a acționat în perioada Crăciunului.

Astfel, peste 900 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor vor fi la datorie, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni, atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

În toată această perioadă, polițiștii bihoreni vor acționa pe două paliere: unul este cel de prevenire și descurajare, iar al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii.

Pentru un sfârșit de an în siguranță, zilnic, peste 115 patrule de siguranţă publică, pedestre şi auto vor acţiona pe raza județului Bihor, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, iar efectivele de poliție rutieră vor utiliza autospecialele dotate cu aparatură radar, în vederea prevenirii excesului de viteză.

O atenție deosebită va fi acordată menținerii climatului de siguranță publică în noaptea dintre ani. Pentru ca trecerea dintre ani să aibă loc în linişte şi siguranţă, poliţiştii bihoreni vor fi prezenţi în stradă, în zonele cu aflux mare de public sau în cele în care vor fi organizate manifestări cu prilejul Revelionului. Polițiștii bihoreni vor patrula în zonele aglomerate, pregătiţi să intervină pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale și aplanarea stărilor conflictuale.

Polițiștii rutieri și de ordine publică bihoreni vor acţiona pe întreaga reţea de drumuri din județul Bihor, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere, precum şi pentru depistarea celor care conduc cu viteză sau sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor.

De asemenea, poliţiştii de la transporturi vor asigura patrularea în trenurile de călători, precum şi în staţii, triaje de cale ferată și aerogară.

În acelaşi timp, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi în vederea evitării producerii oricăror evenimente deosebite, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor va fi asigurată o rezervă de intervenţie care va avea în componenţă şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Poliţia Rutieră le recomandă conducătorilor auto să manifeste o conduită adecvată, să păstreze viteza regulamentară şi adaptată condiţiilor de trafic, să nu se angajeze în depăşiri riscante şi să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de toţi participanţii la trafic.

Pentru evitarea neplăcerilor pricinuite de aglomerarea arterelor rutiere sau a ambuteiajelor ce pot apărea în această perioadă, Poliţia Rutieră face apel la toţi participanţii la trafic să-şi planifice din timp deplasările, să se informeze cu privire la traseul ales, starea drumurilor şi prognoza meteo!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri